PREMIILE REVISTEI

ANATOL MANOLE
la Festivalul “Pavel Botu”, ed. a XIII-a

Trei scumpii
La mâna dreapta am trei degete...
Nu cumva sa le taieti,
Ca ramâne omenirea
Fara-ai neamului poeti

Ale mele trei scumpii
Nu numai scriu poezii -
(Las-sa stie toti cei vii:
Dumnezeu iubeste trii)

Eu cu degetele-mi frate,
Presar sare în bucate,
Boaghia cu ele-apuc,
Fara ele greu o duc.

Scumpe-a mele degetele
Cruce-mi fac la fel cu ele.
Nu cumva sa-mi-le taieti
Ca ramân cu traista-n bat.

Eu si-acuma scriu cu ele,
Cu-ale mele degetele,
De aceea rog si rog
Sa mi le am la un loc.

Legenda neamului
Spune tu, iubite neam,
Neam frumos, basarabean,
Ca sa-ti ducem fiecare
Vorba-n veacuri viitoare.

O vom duce pân’ la mare -
Domn ne-a fost Stefan cel Mare.
Am o limba ca o zâna,
E a mea, si e româna.

Si se trage – fir de in -
De pe la Miron Costin,
Si-i calita pe ilau
Înca de Bogdan Hasdeu,

De rasuna azi pamântul -
Cânta cântece si vântul,
C-a trait pe acest plai
Eminescu, fiu Mihai.

Pe pamântul meu natal
A trait si Decebal,
Iar mai sus de un liman
Trece Valul lui Traian.

Român sunt, si moldovean,
Si-mi iubesc al nostru neam.
Chiar de-am fost batuti de hoarde,
Neamul nostru n-are moarte.

De când au venit pagânii
De când au venit pagânii
Am uitat si gustul pâinii.
Daca or mai sta pe-aici,
Ramân fara de opinci.

Au cerut din noi obrazul...
Nu vi-l dau, ca nu e cazul,
Nici pamântul nu vi-l dau,
Ca din strabuni e al meu.

S-ar întoarce, Doamne-odata,
Vremea noua-a doua roata?
Ca si aeru-i mai greu,
Nici nu pot sa-l sufar eu.

...De când au venit pagânii
Se hârâie ca si câinii,
Lumea s-a facut pagâna,
Nu-si mai dau „noroc” de mâna.

Frati de cruce nu vor sa stie,
Neam de neam nu vor sa tie.
Ce sa spui de cel strain:
S-a facut de tot pagân.

Sta pamântul. Nu-l lucrati.
Toti desculti si dezbracati.
Nici sa cumpar, nici sa vând,
Ba mai mult, mai mult flamând.

De când au venit pagânii
Am uitat si gustul pâinii.
Daca or mai sta pe-aici,
Ramân fara de opinci.

Tara amara
Tara de domni si de negot,
Tara de-argati, tara de hoti...
Cu totii zacem ‘ntr-o naframa,
N-avem nici tata, n-avem nici mama.

Tara flamânda si însetata
Tara de slugi înconjurata.
Caci pe meleagul meu cel drag
Eu n-am nici vatra n-am nici steag

Tara de chin, tara de jele,
Caci nu rasar de-asupra stele
Si nu-i caldura de la soare:
S-a-ntunecat, e negru-n cale.

Tara de câini si de calai
Tara de oameni natarai.
De-atâta si Domnul ne-a uitat,
Pe noi de tot s-a suparat.

Tara de spini, tara de seama
Si unde dai, dai tot de vama
Si fura toti, cui nu i-i lene,
S-au îndopat, ca nu-ncap în pene.

Tara-i o scara pe care cobor,
Ca nu-i stapân, nici domnitor...
Iar eu pe Domnul l-oi ruga
Sa-mi înfloreasca Tara mea.

Al cui mai este acest pamânt _
Al cui mai este-acest pamânt
Cu rasarit împatimit,
Cu-n grai de neam îndragostit ...
Al cui mai este-acest pamânt?

Al cui mai este-acest pamânt?
Eu nu pot spune. N-am cuvânt.
Ca mi-au luat ce-a fost mai sfânt
Si-mi crapa buzele, arzând.

Pe fata asta de pamânt,
Unde te-ntorci - numai mormânt.
Mormânt de sora si de frate,
Mormânt de neamurile toate.

Pe fata asta de pamânt
Mai bate ploaie, gheata, vânt.
Sumanul vechi mi-a putrezit
Si am ramas pe loc, trasnit.

Al cui mai este acest sat
De la bunicii mei lasat?
Si Dumnezu l-a botezat...
Al meu, al nostru-i acest sat?

Al cui mai este casa asta?
Mormântul mamei, pragul, masa?
Trec zile, veacuri, an de an:
Ramân si-am fost Basarabean.

Al cui mai este-acest pamânt?
Sa spuna Domnul, ca e sfânt.
Iar eu ramân, în chin si dor,
Nascut aici, aici sa mor.