INEDIT

Mircea Ionescu
Singuratate în doi
- povestire -

Toamna îsi intrase în drepturile ei. Padurea de brazi, în care scorusii si trandafirii salbatici pareau ruguri presarate, cu darnicie, ale verdelui crud, te îndemna la visare si la o anume tristete.
Stateau amândoi în cerdacul vilei, cu canile de cafea rece în fata si îsi aruncau, peste masuta dintre ei, replici triste. Seara cadea calma peste muntii învaluiti într-un abur de ceata.
- Anotimpul este în urcare. În curând va sosi ursoaica de iarna..., constata baiatul.
Fata îl privi printre gene, vorbind rar, abia soptit:
- Iarna este batrânetea anului. Ti-e frica de iarna? De iarna vârstei? De iarna amintirilor?
- Nu, raspunse el, aprinzându-si o noua tigara. Nu¬mi este frica! Te temi doar de ceva necunoscut, însa când stii ce-o sa urmeze, nu te temi.
- Vrei sa spui ca stii ce-o sa urmeze cu tine? Ori cu noi?
- În general, da! Însa niciodata nu poti fi sigur de ceva care nu s-a întâmplat. Când esti fericit, nu-ti dai seama ca esti. Abia dupa aceea, stii ca ai fost. Ca s-a întâmplat sa fii...
- Si totusi, s-a întâmplat. S-au întâmplat multe lucruri la care nu ne asteptam.
Tânarul ridica din umeri cu o anume nepasare:
- Asa a fost sa fie! Asta ne-a fost scris în cartea sortii! Matusa mea spunea...
- Las-o pe matusa ta! spuse fata nervoasa. Acum vorbim despre noi, despre ce ne asteapta în urmatoarele luni... În urmatorii ani... Crezi ca-mi este usor?
- N-am spus asta.
- Nici n-aveai dreptul sa spui. De fapt, nu mai ai niciun drept! Doar dreptul sa fii o amintire...
- Si acum nu mai sunt?
- Nu, nu mai esti! Nu mai esti nimic din ce-ai fost. Nu mai esti decât ce am spus...
Vântul îsi schimbase mersul si ceata serii venea peste ei, umeda si rece. Aparuse luceafarul de seara si ei doi pareau magii porniti în cautarea unui nou drum.
- Crezi c-o sa fii fericit cu ea? îl întreba fata. E urâta, e sluta, nu stie sa se îmbrace, habar nu are cum trebuie sa se poarte într-un anturaj. Crezi ca banii ei ori galetile pline de bijuterii, ori vila de la munte, ori masina aceea lunga ca un rechin te vor face fericit? Va veni o zi când le vei pierde pe toate...
Câteva clipe domni o tacere grea, apasatoare.
- Nu stiu cum va fi viata mea în urmatorii ani, relua baiatul dialogul. Ceea ce stiu cu certitudine este faptul ca m-am saturat de saracie, de nesiguranta zilei de mâine, de perspectiva sumbra a viitorului. Matusa mea spunea...
- Iarasi matusa ta? îi replica fata iritata, dând plictisita din mâna.
- Da, iarasi... Ea m-a crescut de când am ramas orfan... Mi-a fost si mama si tata. Poate nu s-a casatorit din cauza mea. Daca eu sunt azi ceea ce sunt, ei îi datorez!
Un catel pufos, cu ochii ca doua margele negre, se urca pe terasa si veni la picioarele fetei, scheunând usor. Fata îl lua în brate si începu sa-l mângâîie, întrebând:
- Si ce ti-a spus matusa ta draga?
- Ceva care este valabil si pentru tine. Mi-a spus ca tineretea si frumusetea constituie un capital, ce trebuie investit la momentul potrivit, într-o afacere cât mai profitabila.
Catelul se întinse, lenes, peste picioarele fetei si adormi, sforaind usor. Fata continua sa-l mângaie.
- Arunca-l jos! îi ceru baiatul. Nu vezi cât este de mizerabil?
Dar tânara paru ca nu-l asculta si continua sa mângâie catelul. Într-un târziu, îi raspunse:
- Nicio problema! Numai mizeria morala îmi displace la culme... Restul se rezolva cu o baie buna.
- As vrea sa te întreb, continua tânarul. Ce-o sa faci mai departe? Ce îti doresti?
Fata se opri din mângâiat si îl privi în ochi:
- As vrea sa-mi iau un catel! Da, un catel... Cel putin, stiu ca el nu ma va trada niciodata... În rest, am sa vad ce voi face cu tineretea si frumusetea mea. Cum am s-o investesc si la ce pret... Poate voi câstiga, poate voi pierde...
Cazuse seara. Linistiti, munti albastri dormeau, în linistea lor solitara. Rasarise luna si, în jur, totul parea o poveste argintie...
Baiatul si fata devenisera deodata doua destine paralele. Doua singuratati. Ca singuratatea lunii, ca singuratatea stelelor. Si la fel de reci ca ele...