CRONICA LITERARÃ

Exordii la umbra calimarilor
Aproape superomarkhayamic...

În cea mai noua carte a scriitorului Gellu Dorian, „Saizeci de poeme la o masa”, paharele sunt (si) un pretext... Sunt pahare de vorba, la care prietenii (literari) se pot întâlni sau nu. Si nu oricare prieteni, ci mai ales cei „care ar fi dorit sa vada totul” si ajung sa nu mai vada nimic.
Cam asa se închide deschizându-se cartea lui G.Dorian, în umbra oarecare a unei calimari a resemnarii demne: „(închid paginile si dispar, ostenit/ ca sângele în trupul unui alt om care ar fi dorit sa vada totul/ si nu mai vede nimic”.
Dar pâna la... final mult mai este. Regia si scenografia volumului întind o masa (între anul 1953, anul nasterii scriitorului si anul 2013, anul împlinirii vîrstei de 60 de ani): primul si ultimul text se intituleaza „Masa” si sunt subintitulate „1953. Nasterea” si „2013.Vizuina”.
Primul text sta sub semnul „bucuriei orgasmului datorat mortii lui Stalin”, fiind o meditatie asupra unei anumite istorii, o meditatie din care rezulta ca suprarealismul si absurdul, grotescul nu sunt doar categorii estetice si un curent literar ci chiar ramuri ale arborelui vietii (fara o aluzie neaparat la filmul lui Terrence Malick), din acest arbore facându-se multe mese.
Din toate acestea, imaginatia autorului se poate inspira: portretele lui Engels, Marx, Lenin, Djerjînski („scânceau în propria lor scârna/ pe care si-o împarteau rational”, p.9) plutesc fantomatic deasupra „vietii si destinului” (referirile la siberiile din care s-a întors tatal poetului m-au trimis cu gândul la romanul lui Vasili Grossman), pe vremea când difuzorul era cel care tinea loc de internet. Daca se poate spune asa ceva!
Desi sunt diferente, probabil de magie (sau de amareala: pe coperta a IV-a si Al.Cistelecan si Ion Pop scriu despre pahare si licori amare), cine a savurat „cartea alcool” a lui Ion Muresan, se va desfata si la „masa” lui Gellu Dorian. Liric, filosofic, nostalgic, cu mentiunea destul de clara (si pentru eventuali cronicari si critici literari): „Nu toti cei care privesc printr-o fereastra/ vad acelasi lucru” (p.87)...
De la nefiinta la (ne)fiinta, via omeneste, Gellu Dorian „simte” ruinele care ramân (pentru cât timp?) din oameni, „vede” femeia care sta în varul peretilor si mai ales zice despre Dumnezeu ( care „nu mai poate suporta/ farâmitat în ochii celor care-l privesc/ prin sita prin care el i-a cernut,/ plictisit ca o umbra sub haine de împrumut,/ om ca toti oamenii/ se face nevazut si nevazut ramâne” (p.89) în aceasta viziune a Vizuinii despre care parca s-a mai scris/vorbit...
Amintirile din regimul comunist ( „când peste tot s¬a facut întuneric,/ afara era galagie iscata din gura prostilor/ ajunsi la stupul de miere”) pot fi capitole separate la „Un singur cer deasupra lor” (de Ruxandra Cesereanu), împletindu-se armonios cu alte secvente ale Divinei Comedii care a guvernat ultimii aproape 70 de ani din istoria României, dar mai ales secvente autobiografice ( „nu scriu nimic despre ce nu mi s-a întâmplat” – p.32), Individul fiind mereu în pericol de a fi strivit, umilit, neantizat, supravietuind sau nu: „Mereu m-a tinut cineva de gulerul hainei,/ o mâna rece parea sa ma gâtuie,/ o alta era asezata pe crestet” (p.19).
Sufletul, desi unii nu credeau în el (cum nu credeau nici în Dumnezeu!), cum se mai întâmpla si astazi, alerga si atunci „peste toate apele lumii”.
Poetul, la un bilant liric, scrie: „ce-a mai ramas din el ma face usor ca un fulg/ peste casa în care mai stau/ cât sa-l vad în oglinda pe celalalt/ în cealalta viata fara sfârsit/ stând la masa,/ bînd rînd pe rînd paharele pîna la ultimul”...
Grija pentru cel care citeste (când scrie pentru el) este de apreciat: „cititorul oboseste si el,/ pe spinarea lui s-au scris tone de poezii”, umorul bonom mai destinde tensiunea metafizica (si a incertitudinilor banuite): „vecinii nu asculta Bach, le pun Lache Gazarul, apoi „fara zahar”,/ se aud hohote de rîs,/ lumea se surpa în ea” (p.21), spatiul si timpurile relativizându¬se, cumva ca în ecranizarea lui Koncealkovski a „Spargatorului de nuci”, firul cronologic al epopeii personale nefiind respectat cu strictete...