SCRISORI NETRIMISE

Sterian Vicol

Pragul casei
- Lui Badia Vasile Burlui -
Nu poti uita prispa si pragul casei
prin care copilaria a trecut mereu,
de corzile de brad curgea firul matasei
si-ntr-un colt se-arcuia un curcubeu -
Poti sa uiti gardul cu ograda-ntreaga,
napadita de troscot si urme de car?
nici nu stii ca timpul te mai leaga
de ridurile mamei, tot mai rar -
Nu poti uita sunetul de fântâna
cu gura legata de lut si copac,
nu poti uita copilaria ce amâna
bataile inimii de ieri si de-un veac!

Ninge-n amintire
- Aceluiasi confrate -
Cum ninge-n amintire, cum plopii
torc fuioare de ninsori, punând semn
spre poarta alba de care te apropii
umblând cu vântu-n plete, la îndemn!
Prin ovalul ferestrei plânge-un clavecin
odata cu domnita ce-si trece-n calendar
secundele de-argint, caci, iata, nu mai vin
colindatorii de-altadata - e-n zadar...
Cum ninge-n amintire, iata plopii
matura zapezile de-acasa când te-apropii!

Corabia lui Ulysse
Corabia usoara cânta pe ape
cautând tarmul cu nisip înflorit
de trupul Ei, cu aripi si pleoape,
ramas în Ithaca sau într-un rit -
La miezul noptii, oho, pâna jos
luneca steaua ca un cuib de albatros
ochiul Lui prinde unda unui
val ce e mai viu sau poate nu-i -
Corabia-i usoara si cânta pe ape
cautându-ti tarmul si trupul aproape!

Margine de crâng
Decât sa stau pe-o piatra, sa plâng,
la fereastra unei lumi în destramare,
mai bine alerg în margine de crâng
sa vad lanul de grâu biciuind o carare -
Ca mâine satul atârna de iarna,
cu nimeni rascolind melancolia din noi,
si lampile si ochii or sa cearna
luminile putine din odaile de-apoi -
Decât sa stau pe-o piatra, sa plâng,
mai bine vâneaza-ma, iubit-o într-un crâng!

Cuvinte surde
Cuvintele mele sunt surde când
tu treci peste coline mai departe,
poate gândind la mine, ai vreun gând
ca rândul de sus dintr-o carte -
De din verdele colinei tu rasari
pe gât cu coronite de-albastrele,
erai cu verdele din frunze de stejari
plutind pe roua visurilor mele -
Cuvintele-mi sunt surde când
prin crâsme vad umbra-mi levitând...

Absenta ta
Absenta ta doare ca o rana deschisa
pe care taranii cu pamânt o astupa,
eu rog izvorul cu apa proscrisa
‘nainte de o bea si dupa -
Pe cont propriu, doamne, eu refuz
atingerea sângelui din calea mea,
chiar când sunt si lucid, si confuz,
când ma-ngrop în marea cea grea -
Absenta ta doare ca o rana deschisa,
ca o carare de munte nedecisa!...