INVITATII PORTO-FRANCO

Vasile Burlui

HERGHELII DE GÂNDURI
Ma cotropesc herghelii de gânduri
Pornind în iures cavalcada-nserarii
Necheaza zgomotoase peste câmpuri,
Tulburând din nou apele disperarii.
Sfarâma-n copite cremenea steiurilor,
Alearga cu coamele lor risipite în vânt,
Demoleaza cu cruzime templele zeilor,
În goana mânate de acelasi cuvânt.
Ascult în noapte nechezatul lor dureros,
Pascându-mi silogismele si îndoielile,
Rationamentul pe care-l credeam riguros,
Copitele, în cremene iscând scânteierile.
Izbucnesc în tarii ca ploaia de stele,
Ma uimesc ascultându-le-n ropot,
Fara sa stiu ca sunt hergheliile mele
Pe câmpiile cerului alergând în tropot.

IRREPARABILE TEMPUS
Prea multe secole s-au scurs grabite
Si prea multi sori rotindu-se s-au stins,
Prea multe nopti de suferinti cernite,
Prea multe lacrime în inima s-au strâns.
S-au scuturat în vânt corolele iubirii,
Iar primavara este un anotimp mai rar,
Când crivatul e fructul amagirii
Si în ninsoarea iernii tristetile apar.
Cohorte obosite urmeaza ferm cararea,
În albul iernii umbrele dispar
Si fiecare-si afla în sufletu-i surparea,
Nefericiti în picatura lor de chihlimbar.
Ratacitori, consuma solilocvic anotimpul,
Grabiti , galagiosi sau cu sfiala,
Iar peste ei aripa îsi întinde timpul,
Îngenunchiati la marea socoteala.
Se scutura-n vazduh ninsori imaculate,
Iar universul lor spre asfintit coboara.
Când stele în tarii se sting cutremurate,
M-ai învatat sa mor, a câta oara!

SEPTUAGENAR
În geminate gânduri îti afli irosirea,
Pe-o creanga de cais în taina ai jurat,
De aceea când cu teama îti mai întorci privirea
Îti pare ca din glie nimic n-ai adunat.
Si-s palmele ranite de aspra palamida
Si ochiul ars de soare, de lacrimi s-a uscat,
Cu sufletul prea plin de dor si de obida,
Cu îndoieli în cuget si capul prea plecat.
Facliile de ceara s-au stins demult la geamuri
Iar crivatul îti sufla în ceafa tot mai des,
Te obosesc regrete si te smuncesti în hamuri,
Dar nu vei sti vreodata de-i drumul ce-ai ales.
Scrutezi întunecimea cu ochii catre zare
Când inima tresalta, iar pasul se grabeste,
Luminile s-arata, sau poate si se pare
Ca printre nori de zloata limanul se zareste.
În templu negustorii îsi mai întind taraba,
Mai dramuiesc iubirea în clipa sau în an,
Cu suflet obosit si gol te mira graba
Cu care lânga rîu luntrasul vrea un ban.

SINGURATATE II
De ce mai bati si astazi la usa mea, straine?
Te-am omenit cu lacrimi si te-am hranit cu pâine
Din suferinti si sânge în scrâsnet adunata
Si plamadita-n bocet, crescuta în covata !
Si-am împartit durere si scâncet si osânda,
Te-am îmbracat în haina durerii stând la pânda.
Nu ti-au ajuns melancoliile de toamna,
Nici semnele plecarii ce ti-am cusut în haina?
Ce vrei sa-ti dau mai mult, din ce mai am?
O inima surpata, sau rana de sub ham?
Sau dorul de plecare hai-hui prin univers,
Sau poate îndoiala ascunsa într-un vers!
Singuratatea poate, vrei s-o împart cu tine,
Dar nu se daruieste, asa sa stii, straine!
S-a cuibarit în mine si nu vreau s-o alung,
Ma va-nsoti în vremuri, la stele când ajung!

STRAINUL
De unde vii straine, din ce pustiu atol,
Sau coborât din nouri, sau poate dintr-o stea?
Te-ai pripasit în mine când sufletul mi-e gol
Iar iarna greu se lasa peste gradina mea.
Te-ai furisat în umbra amurgului din ramuri,
Mai vrei sa-ti dau tainul de vise neâmplinite,
În noptile cu luna sa te astept la geamuri
Venind din nou acasa din spatii infinite.
Când te privesc în apa oglinzii de clestar
Îmi pare cunoscuta figura-ti obosita
Iar subreda-ti faptura cu zâmbetul precar
Ma osândeste iarasi în clipa urgisita.
Îmi sunt prea cunoscute pe fruntea-ti riduri lungi,
Iar cicatrici întinse pe bratele batrâne
Îmi amintesc obsesii pe care nu le-alungi
Si ma invita la respect în fata ta, stapâne!
Mi-ai fost trimis din neanturi mesajul cel liturgic
Lasat între uluce în noapte la intrare.
Purtând povara unui veac valpurgic
M-am întâlnit cu mine însumi pe carare!