In MEMORIAM

Mircea Ionescu – 75

Au trecut, iata, o primavara, o vara si o toamna de la despartirea, pe 7 aprilie, de Mircea Ionescu. Drama plecarii sale este înca neostoita în sufletul sotiei si al celor dragi, al prietenilor. Totusi, împlinirea, pe 20 decembrie 2013, a 75 de ani de la nasterea scriitorului, ne prilejuieste o succinta privire asupra vietii si operei sale. Nascut la Tg. Bujor, s-a impus în viata culturala a Galatiului prin prezenta, vreme de cinci ani, la Biblioteca „V.A. Urechia”, apoi ca ziarist, la gazeta locala a vremii, „Viata noua”. Cred ca mai ales calitatea sa de publicist, remarcat în rândul colegilor si al cititorilor, l-a propulsat în lumea scrisului. Am lucrat alaturi de el si de alti tineri „de viitor” la ziarul de atunci al Galatiului si stiu ce zic: Mircea era un condei distinct si distins, impusese rubrici noi, atractive. A debutat, în 1976, la „Junimea” Iasi, cu „Singuratatea calului troian”, un roman de aventuri. Cred ca a fost printre cei dintâi condeieri ai noului val (local!) care a scos o carte. Urmatoarea mare uimire (a noastra, a colegilor lui) a fost apropierea si implicarea sa în lumea selecta a scenaristilor: de radio, de film, de TV. A primit premii importante pentru aceste reusite. Celelalte volume (romane, de reportaj, cu subiecte de vânatoare etc) au venit firesc, însotite de alte premii, de intrarea lui în Uniunea
Scriitorilor Români, ca un bonus la o viata consacrata scrisului.
Dupa 1989, a înfiintat Editurile „Hypatya” si „Pax Aura Mundi”, prin care zeci de autori si-au publicat operele. Nu e putin lucru sa oferi o sansa unui scriitor. Zilele trecute, într-o discutie cu doamna Geta Ionescu, care i-a fost alaturi multi ani, la bine si la rau, distinsa amfitrioana îmi arata carti publicate la editura „Pax Aura Mundi ”, care s-au impus în lumea larga, din Canada pâna în Israel. E un motiv de mândrie. Iar de Dincolo, Mircea stie asta. Depasite fiind, cum spuneam, o primavara, o vara si o toamna, avem datoria de suflet de a nu permite timpului sa-l acopere cu uitare pe Mircea. A fost atât de vital, atât de încarcat de exponentialitate, atât de temerar în tentativa lui de a face lucruri nefacute, neîncercate de alti galateni, încât macar atât îi datoram: obligatia de a nu-l uita. Ce sa-i dorim la cei 75 de ani de la nastere, împliniti în aceasta iarna? Iata-ma încurcat în vorbe. Poate doar promisiunea de a-l evoca din când în când, de a ni¬l aminti, luminos si vesel, ca în povestile vânatoresti, asta însemnând ca în inimile noastre, ale galatenilor, si nu numai, el traieste înca...