CRONICI AMICALE

Lina Codreanu – între literatura si document

O banuiala m-a încercat totdeauna. Nu se poate, îmi spuneam, ca jumatatea prolificului scriitor Theodor Codreanu sa se ocupe exclusiv de confortul psihologic al autorului, sa-i asigure menajul, sa-i pregateasca hârtia de scris si sa-i ascuta creioanele, fara sa verifice si dâra ce- o poate încrusta pe albul colii de scris. Prea cunostea bine laboratorul de creatie al sotului si toate înfrigurarile
încercate, pentru a nu exersa singura si pe cont propriu propensiile actului izvoditor. Si, ca orice scriitor care se respecta îsi începe travaliul cu o generoasa incursiune în Saga familiei sale din Mândresti – o familie peste care-au trecut toate izbelistile istoriei noastre devalmasite, inclusiv prigonirile dintr-o vreme de istorie bolnava de septicemie. Tatal sau, veterinarul Ionica Panaite a îmbracat uniforma militara de cinci ori, a fost mobilizat în razboi, a servit tara si armata româna cinci ani fara câteva zile si-a facut câtiva ani buni de prizonierat în spatiul balsoiului vecin rasaritean. A cunoscut, asadar, direct, la obârsie, si la el acasa, toate ororile regimului comunist si nesabuinta institutiei colhoznice, ce va fi importata si de liderii comunismului românesc, ba chiar pe alocuri, într-o forma radicalizata. Si el, si ceilalti oameni de cremene din Mândresti au fost pâna la urma obligati sa accepte devalmasia colectivista si sa curme cu brutalitate modul traditional de viata rural, mitologia si cutumele vechi, mostenite din mosi-stramosi si verificate de-a lungul întregii noastre istorii - inclusiv o cumplita prigoana securista în vremea tenebrosului regim comunist, criminal si ilegitim. În recentul sau volum Viata ca o poveste, lagarul - un cosmar (Editura Axis libri, Galati, 2013) Lina Codreanu da seama despre lumea rurala interbelica din Mândresti, locul sau de obârsie, asa cum se profila înainte de interventia brutala a atotputernicului partid comunist care voia sa ne faca fericiti cu forta si dupa o reteta esuata deja în tara de obârsie care îl experimentase cu consecinte de-a dreptul dramatice. Se vede de departe ca autoarea, în vremea copilariei sale satesti, a cunoscut bine viata de la tara, cu traditiile, obiceiurile, traditiile si practicile agrare, a cunoscut viata sanatoasa a taranului care traia în armonie deplina cu natura, cu cosmosul, când se orienta dupa miscarea astrilor si se bucura de darurile pamântului pe care îl lucrau cu credinta si cu nadejdea ca li se va compensa efortul cu asupra de masura. Apa era curata, pamântul manos, aerul curat, iar obiceiurile pamântului respectate cusfintenie.
Dar centrul de greutate al cartii este Panaite T. Ionica din Mândresti, care a trecut printr-o experienta de viata traumatizanta, cu ani multi de armata, de razboi si de prizonierat. A fost luat prizonier la Itesti, lânga Bistrita, deci în propria lui tara, fapt nemaiîntâlnit în istoria universala a razboaielor si-a fost transplantat în frigiderul siberian, unde a cunoscut foamea, teroarea si frigul în formele cele mai cumplite. În toata aceasta perioada de prizonierat, Panaite T. Ionica a tinut un fel de jurnal în care a notat principalele momente ale vietii în captivitatea siberiana. Era cel mai puternic ger pe care l-am întâlnit eu pâna acum în viata. Eram si într-o clima siberiana, aproape de poalele muntilor Urali. (p.56). La fel de dramatice sunt si notatiile despre foamea îndurata în timpul vietii de prizonierat. Ne cântarea 6 kg. De pâine la 10 oameni.La bucatarie mâncam cât puteam, dar nu puteam scoate din lagar. Un tigan avea niste ciubote largi si a pus în ele20 de gogosi. L¬a prins si l-a dat exemplu în lagar si nu ne-a mai primit la bucatarie.
Imaginatia prizonierilor în pacalirea paznicilor, la scoaterea din bucatarie a unor alimente pentru confratii de afara, care erau dirijati spre alte munci, este de-a dreptul impresionanta. Lucram la fabrica de peste. Mâncam cât mâncam, dar nu puteam scoate afara. Unul din noi a luat o ata, a legat pestele de gât si l-a dat în spate. La poarta ridica mâinile-n sus, îl controla prin buzunare, dar în spate nu banuia ca sta pestele agatat (p.57).
Sa ne întelegem: literatura înseamna imaginatie, fabulatie, fantezie nicidecum redarea cât mai fidela a realitatii. Memorialistica îsi are locul ei, dar nu valideaza abilitatile literare ale autorului. Cu o exceptie; când realul este mai fabulos decât poate oferi realul. Soljenitân a dovedit-o în forma prototipala. In acest cadru trebuie inclus si isprava literara a Linei Codreanu si izvodirea sa chiar este o lectura interesanta pe care o recomand calduros, odata cu felicitarile mele pentru isprava. O asteptam în continuare si cu alte izvodiri si chiar cred în aptitudinile sale literare.