CRONICI AMICALE

O carte pentru toate vârstele

La Editura Napoca Star, a aparut recent o emotionanta carte autobiografica, „Copilarie... draga mea”, a scriitorului tecucean Petru Blaj (n. 1951, la Petrosani). Autorul este tatal talentatului poet, Paul Blaj, membru al USR, institutie care l-a premiat de mai multe ori.
Petru Blaj este un sensibil poet si un viguros eseist. În ultimele doua decenii, si-a pus semnatura pe volumele: ”Crestinismul parintilor nostri”, antologie de citate paleo si neocrestine, aparuta în patru editii (1996-2008), ” Eseuri despre om” (2008), ”Poeme liturgice” (2010). Despre creatiile lui au scris, în diverse publicatii culturale: Ionel Necula, A.G.Secara, Cezarina Adamescu, Paul Sân-Petru, Valentina Becart si altii.
Un prim capitol al cartii de fata se refera la „vremea strabunilor”. Aflam de aici ca locuitorilor din Valea Jiului li se spune din vechime j ieni, dar si momârlani, pentru ca s¬au amestecat si au trait în buna întelegere cu varii etnii (italieni, austrieci, evrei, nemti, unguri, slovaci). Sunt evocate apoi destule întâmplari hazlii, dar si unele, în pragul tragediei, din anii îndepartatei copilarii a autorului. ”Conflictul” cu o gâsca pe calea ferata, de exemplu, putea sa-l coste viata pe micutul Petru, daca nu-l smulgea din calea trenului, printr-o interventie riscanta si pentru ea, o unguroaica. Alta data cade în troaca cu var, declanseaza involuntar o avalansa, aprinde niste praf de pusca etc. În privinta scolii, afirmatiile autorului par surprinzatoare: ”Nu mi-a placut niciodata scoala... ci cartea.” Crede ca propunerea copiilor „sa se unga scoala cu untura, ca s-o manânce cainii” i se pare rezonabila, deoarece scoala înseamna frig, frica, pierdere de vreme. Împartaseste, de asemenea, celebra sentinta bacoviana „liceu-cimitir al tineretii mele.” Este convins ca „învatatura, numai în scoli, nu satura pe nimeni” (Tolstoi). Suveran ramâne elogiul adus cartii, aceasta „minte stocata”, singurul prieten care nu te paraseste decât cu voia ta.”
Un capitol este dedicat credintei religioase, ”aceasta taina care îti poate modifica toate dimensiunile vietii.” Autorul pledeaza pentru toleranta si respect maxim fata de optiunile semenilor. Precizeaza ca parintii, tatal-ortodox, mama-adventista, nu l-au obligat sa le urmeze confesiunea. A ales-o singur, pe cea a mamei.
Galeria de portrete, care se deruleaza, este impresionanta: bunici, parinti, frati, rude, colegi, dascali etc. Tusele clare, sigure sunt conturate direct, ori prind viata pe parcursul relatarii întâmplarilor.
Fiecare capitol se contureaza pornind de la un sugestiv motto. Doua poeme-icoana sunt dedicate parintilor. Cel al mamei deschide cartea, al tatalui o încheie. Retinem câte o strofa din fiecare. „N-o stiti pe mama, numai noi o stim/ Asa cum ea a fost si înca este,/ Un înger pazitor, un heruvim/ Sau poate Zâna Buna din poveste” (Mama). „Vreau sa ma ierti ca n-am dat mai departe/ Întregul chip pe care mi l-ai dat/ Însa din duh i-am daruit o parte/ Nepotului ce-n suflet l-ai purtat.” (Tata)
Volumul lui Petru Blaj se constituie „ într-o batalie cu raul, cu invidia, cu nedreptatea.” „Învatam sa pretuim frumosul în port, grai, traditii, spune în final autorul, dar uneori împrejurarile neprielnice devin piedici. Cred ca în împrejurarile actuale putem sa ne cunoastem mai bine si pe noi, dar si pe semeni, suficient cât sa ne respectam cu demnitate trecutul.”
„Copilaria... draga mea” ofera o lectura incitanta pentru cititorii de toate vârstele.

Vasile Ghica