PAGINI DUNARENE

Cum am câstigat un ramasag
de Ion Croitoru

Era cald. Soarele arunca limbi de foc peste noi. Era atât de cald încât pasarile îsi lasara aripile iar frunzele copacilor se rasucira ca un sfredel. Nici o adiere de vânt si nici o umbra de nor pe cer. Noi, o mâna de oameni loveam cu sapele în pamântul tare ca piatra. Din când în când ne stergeam sudoarea de pe frunte cu mâneca sau cu poala camasii care luase culoarea prafului.
- Ah, fir-ar sa fie, blestemat a mai fost taranul, gândeam eu în sinea mea, privind lung, lanul de porumb.
Uscat de sete, gasisem un moment prielnic sa fug si sa cumpar o bere pentru prietenii mei. Voiam sa le fac o surpriza. Trecusem soseaua si la câteva case era o bodega acoperita cu stuf. Muzica lautareasca se auzea de departe si vrând-nevrând, daca nu-ti astupai urechile ca Ulise ca sa nu auda cântecul sirenelor, nu rezistai sa treci fara a intra putin sa-ti racoresti sufletul. Pasesc pragul. Un miros de bautura amestecat cu fum de tigara si mici la gratar îti oprea respiratia. Dupa câtiva pasi, de la o masa aud un „Aaa...” prelung:
- Iata cine a venit. Poftiti la noi. Veniti. Luati loc.
Un tânar, înainte ca eu sa scot vreun cuvânt, se scula dupa scaun si veni spre mine sa ma încurajeze sa ramân. Eu, stiind ce am lasat în gradina, încerc sa scap, fara a supara pe cineva, inventez tot felul de scuze.
- Lasati domnule, stim ca aveti oameni la prasila, v-am vazut când am venit încoace. Macar un pahar sa beti cu noi.
- Un pahar, nu va refuz.
- Luati loc, doar n-ati vrea sa-l beti în picioare.
Si asa am intrat în cercul tinerilor bine dispusi. Acesti tineri pusi pe sotii, unisera câteva mese si se pusera pe baut. Vârsta lor era pâna în patruzeci de ani. Unul din ei îmi întinse un pahar plin.
- Noroc, si bine ati venit. Aveti sa va simtiti bine cu noi.
- Noroc, raspund eu cu jumatate de gura. Sa fiti sanatosi.
La un moment dat aud:
- Vasile e rândul tau. Mai sunt doua beri.
- Nici o problema. Vasile mai ada o lada si pune- o în contul meu. Dupa mine urmeaza Poaca, Lapteacru, Traznitul...
- Nu se supara, intervin eu, daca îi strigi dupa porecle?
- Cum sa se supere. Doar nu-s prosti. Stiu de
gluma, si-apoi ne cunoastem de câtiva ani, am si lucrat împreuna.
Dupa al doilea pahar eu ma înviorasem de-a binelea si dau sa plec multumindu-le pentru ospitalitate.
- Nu va grabiti domnule, mi se adresa unul. Si tata s-a grabit, Dumnezeu sa-l ierte, tare mai era hapsân la treaba.
- Va rog sa ma scuzati dar pentru mine e suficient, am si probleme cu stomacul...
- Ce-ati baut domnule, doua pahare, ca la împartasanie. Pustiul meu bea mai mult ca dumneavoastra. Pai noi, când ne apucam de baut, bem nu gluma, doar nu suntem muieri. Mai Traznitule, cât am baut noi la finu, de ne-a apucat ziua?
- Noi, patru (aratându-i cu mâna), am baut o deca.
Laudele si ispravile pe aceasta tema au continuat si nu vreau sa mai insist. Eu ramasesem ca omul de nimic. În cele din urma intervin, facând cu capul spre fiecare si privindu-i în ochi.
- Tu cât bei la o petrecere? Dar tu? Dar tu?... Daca lucrurile stau asa, eu va propun un ramasag, pe bani. Care dintre voi va bea cât beau eu, va lua banii strânsi si nu va plati nici un strop de bautura. Ce ziceti?
Toti au început sa râda; un râs necontrolat, cu gurile larg deschise si strâmbându-se ca maimutele. Era o provocare. N-o puteau accepta, cunoscându-ma ca pe unul care nu trec pe la asemenea localuri.
- Si cât beti, domnule?
- Nu vreau sa va spun cât beau, dar repet: Beti voi cât beau eu? Iar eu pun pe masa 200 de lei. Atât am la mine. Daca vreti mai multi, mai pun.
- Lasati-ne în pace. Glumiti cu noi?
- Daca voi nu ma lasati sa plec si o faceti pe eroii, atunci sa va arat eu cum stau lucrurile si care este mai bun. Aveti bani la voi?
O parte dintre ei au început sa se caute prin buzunare. Unul dintre ei, Ghita al lui Sopârla, rupe tacerea si zise:
- Daca e vorba de asa ceva, eu nu am bani ca vin de la câmp, dar pun surul la bataie.
Prietenii lui facura ochii mari si îl privira uimiti. - Câti ani are calul tau? întreb eu.
- Aproape cinci. Ce va uitati asa la mine? sunt eu mic si rufos dar nu stiti cât beau.
Spiritele se încinsera. Curiozitatea era mare. Dupa ce toti fusesera de acord cu suma si cele propuse, adaug:
- Sa fim întelesi, sa nu ne certam si sa nu ne luam la bataie. Care vrea poate sa se retraga. Deci întelegerea este ca macar unul din voi sa bea cât beau eu.
- Hai domnule lasati gluma.
- Deci sunteti de acord, conchid eu.
- Ionele! (se adresa unul dintre ei barmanului care era la doi metri de noi si ne privea ca o stana de piatra). Mai ai bere?
- Aha. Beciul e plin.
- Ada doua navete pentru început.
Navetele sosira si se umplura primul rând de pahare.
- Noroc!
- Noroc!
Continutul paharelor se golira ca si cum ar fi fost aruncate într-o chiuveta. În timp ce unul dintre ei umplea al doilea rând de pahare si ajunsese la mine, îmi spune:
- Hai domnule! Ce faceti. N-ati baut decât foarte
putin.
Eu care eram ca o capusa, am mai gustat putin din pahar si-l las din nou pe masa dupa care strâng banii si încet încep a-i împaturi urmarind atent reactiile prietenilor mei, de asta data, si-i zic:
- Ghita du-te si deshama surul de la caruta. Tu n-ai pus si caruta la ramasag.
- Cum asa?
- Bine. Du-te de deshama calul ca am câstigat ramasagul.
- Nu domnule, dar ce ati baut? Noi suntem la al doilea si dumneavoastra nu l-ati baut nici pe primul.
- Ati uitat care ne-a fost întelegerea, adaug eu de data asta: Sa beti cât beau eu. Nici mai mult nici mai putin. Sa ne lamurim. Voi ati baut mai mult ca mine. Nu eu sa beau cât voi ci voi sa beti cât beau eu. Uitati-va la paharul meu e plin iar unii din voi aproape l-a golit si pe al doilea. Am câstigat ramasagul.
Cei din jur facura ochii mari si se uitau unul la altul. Se fa cuse tacere. Eu bag banii în buzunar si dupa ce le zic distractie placuta, plec. Toti uimiti si muti, ma urmareau din spate cu privirile fara sa scoata un cuvânt. Ajuns afara, desleg calul de la gard, îl desham, încalec si plec spre casa. Sotia, conducându-i pe prietenii mei care terminasera de prasit, ma vede calare în fata portilor ca odinioara pe Hanibal, si stergându-se la ochi privind în jur sa se convinga ca nu are halucinatii dupa care striga:
- Copii, veniti repede, repede-repede!
Când copiii sosira si ma priveau uimiti, sotia le
spuse:
- Tatal vostru a înnebunit, mama. Uitati-va si voi. Dupa aceasta lectie, a treia zi, dupa ce Ghita a fiert în propriul sos, i-am restituit calul.