CRONICÃ DE CARTE

Frumusetea spirituala si straduinta de a o dobândi
Aurel Sasu, „Mihail Sebastian. Dincoace de bine si de rau”, EPSI, 96 pagini

„Frumusetea spirituala si straduinta de a o dobândi nu ajung sa fie nici pe departe elementul unei autentice trairi spirituale prin intermediul situatiei epice” îsi motiva, acum patru decenii, demersul analitic asupra operei agârbicene prestigiosul Cornel Regman. Teza sa doctorala proba nu numai o componenta esentiala a literaturii române, ci, în egala masura, semnificatia profunda a cultivarii valorilor etice. Acel program, oarecum auster, a fost adoptat de catre unul dintre cei mai importanti intelectuali români, profesorul universitar Aurel Sasu, teoretician, hermeneut, retor, constructor de proiecte culturale, coordonator, împreuna cu fostul nostru magistru Mircea Zaciu si cu Marian Papahagi, al „Dictionarului Scriitorilor Români”. Bibliotecile românesti, americane, canadiene consemneaza progresia continua a operei d-sale. Profesorul Sasu, un arhitect al valorilor culturii nationale, interesat de felul în care este convertita realitatea în „istoriile autobiografice” propune acum, în lucrarea „Mihail Sebastian. Dincolo de bine si de rau”, o dezbatere onesta, autorizata referitoare la evenimentele ce au prefatat „eliberarea” românilor din 1944 si la proiectia lor în paginile jurnalului (publicat în 1996 si în 2008), comentat uneori de catre cunoscuti hermeneuti din perspectiva caritatii speculative.
Profesorul Aurel Sasu scrie ca Gheorghe Sincai: cu toate „istoriile” deschise pe masa de studiu: cum „lui Mihail Sebastian i-a placut sa lase posteritataii imaginea unui disperat nedreptatit, blajin, timid, înfrânt, inocent si ocultat, discreditat, ar fi timpul ca scriitorul „sa fie responsabil tratat pe baza diagnosticului pe care singur si-l fixeaza”. În Universitate am ascultat cândva o fraza despre „eurile subiective” comprimate într-un singur individ. Petre Pandrea observa ca autorul „Jocului de-a vacanta” avusese „mai multe fete”. Emul al lui Nae Ionescu, redactor la „Revista Fundatiilor Regale”, învesmântat o vreme în uniforma alba a Frontului Renasterii Nationale, „mobilizat” la Mogosoaia si solicitând „ospitalitate” în palatul printesei Martha Bibescu etc., Mihai Sebastian (Josef M. Hechter) redacteaza, pe o alta voluta ideologica, „Manifestul Blocului National Democratic” (semnat de Iuliu Maniu, Const. C.I. Bratianu, L. Patrascanu, Const. Titel Petrescu), scrie (insomniac) la „România libera” si aduna într-o brosura intitulata „Armata Rosie vine”, editata de C.C. al P.C. din România (vânduta cu numai 20 de lei) mai multe replici dintr-o „dramaturgie” a rusinii. Verbul nesfârsit e la sfârsit. Moralitatea ramasese pentru multi doar o tema de meditatie: „Partidul Comunist” – îsi linisteste contemporanii autorul romanului „Femei” – cheama pe profesori, pe ingineri, pe medici, pe magistrati, pe preoti, pe scriitori si artisti sa ramâna în mijlocul neamului.” Acestia au ramas pâna când li s-au deschis „large” portile temnitelor. (Prima lectura a cartii lui Aurel Sasu am încheiat-o într-o chilie de la Nicula – la câteva minute departare de temnita de la Gherla, astazi modernizata – precum literatura postmoderna). „Inteligentele, scria Mihai Eminescu, se gasesc foarte adesea; caracterele – foarte rar”.
Curajoasa lucrare a Profesorului Aurel Sasu ne reaminteste ca între o istorie maladiva si o sensibilitate excesiva (totul e îngrozitor de ireal” notase undeva Sebastian) nu se poate realiza o fuziune; imaginarul artistic intra astfel într-o dramatica anxietate. Cum ar fi aratat literatura celui ce jubila ascultând scrâsnetul senilelor tancurilor rosii? Astazi ar fi în mod sigur depozitata în arhivele Securitatii spre aceasta încheiere ma conduce o mai veche propozitie a lui Sebastian: „Fug de mine”. Stilul profesorului Aurel Sasu reprezinta un rarisim aliaj intelectual. Un distins carturar în tinuta „Scolii Ardelene” ne vorbeste deschis cu o nobila tensiune spirituala, colocvial, afabil.

Prof.univ.dr. Virgil Nistru Tiganus