CRONICÃ LITERARÃ

Textualizare si contextualizare

Dupa Biblioteca lui Noe si Maimute în haremul noptii care mizau mai mult sau mai putin pe reflectarea realului, pentru ca Ghetarul avea o accentuata latura livresca, noul roman al lui Serban Tomsa, Calugarul negru1, îmbratiseaza nu doar livrescul, prin aluzii si trimiteri de tip postmodernist, la carti mari, senzationalul, prin intriga de policier, thriller, dar si ludicul, ironia, sarcasmul, toate din arsenalul optzecistilor. Nu lipseste metaromanul, foarte interesant prin originalitatea ideilor, prin logica si coerenta sustinerii, care releva în Serban Tomsa un eseist convingator.
Desi atât de complex din unghiul problematicii si strategiilor narative, scriitorul are în vedere, deopotriva, povestea si textul. A povesti si a textualiza sunt verbele originare pentru prozatorul Serban Tomsa care avertiza de pe coperta a patra: „Nu numai întâmplarile devin poveste, ci si textul înviaza aievea si ne schimba dramatic existenta. În universul nostru, cuvintele sunt stapânii de drept. Ca si banii, vorbele nu au un Dumnezeu al lor si au ajuns sa înrobeasca lumea”.
Având în minte imaginea arhetipala a Calugarului negru din proza lui Cehov si cea a lui Azazel din Levitic, scriitorul urmareste sa redea o poveste despre om si evolutia formelor omenescului într-un text în care omul contemporan sa se regaseasca. Gasirea sensului coin¬cide cu regasirea propriului destin: „ ... Calugarul negru este o regasire a propriului destin, cu ajutorul fictiunii”, literatura având si un rol terapeutic, cathartic, acela „de a exorciza demonii din noi si de a ne salva”.
Simbolismul calugarului negru este destul de cetos în transcriere cehoviana, implicând un sens ezoteric: „Se pare ca acum o mie de ani, un calugar îmbracat în negru strabatea desertul din Siria sau din Arabia...La câtiva kilometri de locul pe unde trecea, niste pescari vazura un alt calugar negru care mergea încet, pe apele unui lac. Acest al doilea calugar nu era decât un miraj. ( ... ) Din acest miraj s-a nascut un al doilea, din al doilea – un al treilea si asa mai departe, astfel încât imaginea calugarului negru s-a transmis la infinit, dintr-un strat al atmosferei în altul. Era vazuta când în Africa, când în Spania, când în India, când în Nordul Extrem. În cele din urma, trecu dincolo de hotarele atmosferei terestre si acum rataceste prin tot Universul, fara sa întâlneasca niciodata conditii care ar putea-o face sa dispara. Poate ca în clipa aceasta, calugarul este vazut pe planeta Marte sau într-una din stelele Crucii Sudului. Dar, draga mea, esenta, punctul de atractie al legendei este ca, dupa ce se vor fi scurs exact o mie de ani din ziua în care calugarul trecea prin desert, mirajul se va reîntoarce în atmosfera terestra si oamenii îl vor putea vedea din nou”. Mirajul pe care-l naste ar putea sugera himera absolutului, aspiratia spre spiritualitate în lupta catre descoperirea adevarului, efortul desprinderii de materie/ contingent sau chiar motivul palimpsestului.
Pentru Serban Tomsa, calugarul negru este „un mesager al genialitatii, al unui destin ales”, dar si „al autodistrugerii”, sensuri ce se releva din destinele personajelor cehoviene. Calugarul negru poate opta pentru creatie sau pentru autodistrugere. Kovrin, personajul lui Cehov, are iluzia ca e un ales în ordine divina, dar nu se poate sustrage destinului, nici mortii. E un fel de a spune ca rasfrângem în fiinta noastra complementaritatea lumii: binele si raul, frumosul si urâtul, adevarul si minciuna. Si chiar daca scopul vietii este bucuria de a trai si de a sti, bucurie suficienta pentru a da sentimentul împlinirii, ceva lipseste daca nu o poti împartasi cu ceilalti. Este, cred, sensul pe care-l reveleaza Calugarul negru pentru Serban Tomsa. E o metafora, un simbol al destinului creator al omului în scopul de a zamisli frumuseti de care sa se bucure împreuna cu ceilalti.
Pe un fundal hibernal, naratorul prelungeste sensurile cartii în propria viata si are revelatia ratacirii în labirintul destinului. Calatoria prin viata poate da iluzia victoriei si certitudinea esecului: „...am simtit un fior rece când am înteles ca m-am ratacit si nu voi mai ajunge niciodata acolo unde pornisem. M-am întors, dar padurea ma înconjura din toate partile. Asudând si luptându-ma cu muntii de nea, am iesit într-un târziu într-un luminis din care puteam zari portile orasului în care trebuia sa ajung. Scânteiau în ultimele licariri de lumina ale zilei”.
Romanul are o schema clasica - se bazeaza pe poveste, pe naratiune, si ia în consideratie credinta nestramutata a omului în puterea povestii de a reinventa lumea prin mit: Niciodata omul nu se va satura sa asculte povesti. De aici, importanta verbului a nara, cu functiile eliadesti – a prelungi într-o existeta profana, întâmplarile mari narate de mituri, a apara individul de teroarea istoriei. Pe aceasta baza clasica, scriitorul construieste postmodernist, textualizeaza si contextualizeaza.
Actiunea se desfasoara pe parcursul a 16 zile, într- un spatiu cu vagi contururi eminesciene – la marginea marii, codrul aproape, asadar, un spatiu contextualizat. Nu este lipsit de importanta epica faptul ca povestea începe într-o zi de luni si se încheie, simetric, într-o sâmbata, sugerând, astfel, o facere. Aceasta restrânge povestea, dându-i o desfasurare mitica prin asociere cu simbolismul creatiei. Naratorul povesteste întâmplari aparent banale si le textualizeaza, conferindu-le sensul unei viziuni proprii.
În prima parte, Sarbatoarea Calaului, prozatorul realizeaza mici filme ale prezentului, instantanee ale unui real caricaturizat pâna la grotesc. Notele dominante sunt date de ironie, satira camuflata în aparenta acceptarii. Temele prezentului – coruptia, arivismul, trairea intensa în aparent, dominatia raului – apar în acest scenariu ca proiectie a unui narator-personaj care se vrea în aceasta lume si care, totodata, se retrage. De aici, senzatia de subiectivizare si de obiectivare. A fi în lume si în afara ei pare a fi tendinta naratorului, situat la hotarul dintre bine si rau. A alege este provocarea lui peermanenta. Uneori, însa, nu alegem, ci suntem alesi. Acest fapt scrie un destin care se reduce la urmatoarele: un barbat obisnuit, fara mari aspiratii, preocupat de proiecte irealizabile – „În fiecare cartier o biblioteca”, îndragostit de prea multa vreme de aceeasi fata, este confundat cu un localnic plecat de mult timp din oras si, din acest moment, viata lui intra pe un alt fagas, cu consecinte neprevazute, caci alegerea nu este efectul exercitarii liberului arbitru. Neconstientizat la început, acest drum îl scoate din anonimat. Este mostenitorul unei mari averi, Oskar Omer, si traieste incert în doua lumi. Povestea se complica prin aparitia unui ucigas în serie si mentine suspansul prin aceea ca este urmarit, din motive obscure, de niste barbati „cu aspect sinistru”. Apare, astfel, tema destinului si ideea fatalitatii destinului pe sugestiile date de metafora centrala a calugarului negru. Omul este jucaria sortii, victima a iluziei, alegerile lui nu au importanta. Altcineva alege în locul lui, altcineva alege pentru el. Viata îsi scrie singura destinul, în ideea ca „nimeni nu pierde niciodata nimic”. Scenariul realist al romanului e dublat de un altul mitic, al semnificatiilor, semnificatii care se reveleaza în imaginea finala a singuratatii în destin: „..abia vedeam drumul. Conduceam ca un orb. La iesirea din oras, parca fara voia mea, am virat la dreapta si am luat-o pe drumul neasfaltat care ducea la far. Am oprit pe platoul acoperit cu iarba si am stins luminile. Era bezna si tacere. Doar vuietul marii se auzea discret în noaptea linistita”. Mereu avem un drum de facut, permanent ni se deschide speranta. Sensul vietii este credinta, este statornicia.
Într-o noua contextualizare, jucând „comedia învingatorului” ca personajele lui Camil Petrescu, personajul lui Serban Tomsa poate arunca totul: „hârbul ala de lemn si odata cu el tot trecutul”. Alege sa ramâna: „Dar puteam ramâne si aici”, iar sensul lui aici se ambiguizeaza. Finalul cartii si al vietii este deschis, opera aperta. Undeva un calugar negru apare, umbra a celuilalt, iluzie a iluziei.

1. Serban Tomsa, Calugarul negru, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2013.

ANA DOBRE