LYRA

VLAD ZBÂRCIOG – 70
(Chisinau)

Nascut la 20 decembrie 1943 în satul Horodiste, judetul Balti, România.
A absolvit Colegiul de medicina din or. Tiraspol (1963), Universitatea de Stat din Chisinau (1973)

A colaborat la revistele „Cultura” si „Literatura si arta”, a fost vicedirector al Muzeului Literaturii Române „M. Kogalniceanu”. În prezent este Secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 2006).
A editat peste 30 de volume de poezie, proza, eseistica, între care: Flacari albastre, portocalii... (1976), Tarmul din suflet (1981), Orasul de la capatul pamântului (1948), Conul de umbra, roman, 1990, 2006, Suntem ca o poveste, roman (1999), Încercarea de foc (2001), Treci ca o lumina... (2003), Orizontul pierdut, roman (2003), Mihai Cimpoi sau dreapta cumpana româneasca (2003), Stefan cel Mare si Sfânt – voievodul românilor (2004), Impostorii (2004), Starea de Cer (2005), Sadoveanu sau dorul de cel fara vârsta (2006), Timp rastignit, roman (2007), Între timp si nemurire (2007), Eminescu, eterna statuie a spiritului (2008), 2012), Ceasul al doisprezecelea (2008), Meridiane ale verbului matern (2009), 101 poeme (2010), Loc sub soare (2010, 2012), Io, Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei (2011), Continentul de mit (2012), Sinteze de luciditate si rafinament (2013), Tara Sfânta – Logos de nemurire (2013), Timp rastignit, tetralogie romanesca (2013).
Publica poeme, eseuri, cronici, portrete literare în revistele „Convorbiri literare”, „Viata româneasca”, „Dacia literara”, „PRO Saeculum”, „Vatra”, „Hyperion”, „Poesis”, „Oglinda literara”, „Porto Franco”.
Laureat al mai multor premii literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2007), Premiul Salonului International de Carte de la Chisinau (2007, 2010, 2012) si Iasi (2008). Selectii din lucrarile sale au fost traduse în limbile rusa, ucraineana, letona, lituaniana, franceza, bulgara, spaniola, ceha, turca, engleza, germana.
Titlul onorific „Maestru al literaturii” (2009).

Cât de putin…
Au obosit gândurile
tot asteptând
sa le materializam
în cuvinte.
S-au rasucit,
au sfredelit launtrul,
sperând ca vor penetra
somnolenta spiritului
si ne vor întoarce
vederea interioara.
Dar n-a fost sa fie.
Eva continua sa muste din mar;
Cuiele mai sângereaza
în palmele lui Iisus;
Timpul s-a oprit si nu mai vrea
sa respire;
Dumnezeu a murit…

O, cât de putin ne trebuie uneori
pentru a misca din loc
secunda…

Doar licarul ochilor tai…
Ne-am ascuns în noi
Ca sensurile în cuvinte –

Prizonieri ai unui vis rastignit.
Cât de mult am dorit
Sa fii raza de cântec,
Sa cazi blânda
Peste sufletul meu caruntit.
Am fost ambii cuprinsi uneori de uimire,
Nestiind a preface
visele-n mit
Ne-am chemat de-atâtea ori,
în gând,
unul pe altul
Crezând ca dragostea înca
n-a înflorit…
Astazi vârsta se-aseaza pasnic
în plete
Tot ce-ar fi nascut lumina în noi
s-a topit
Am ajuns la margini de vis
si regrete
Si doar licarul ochilor tai
a ramas neclintit…

Trec pe strazile vechi
Trec pe strazile vechi
si pietrele tresar,
de parca mi-ar fi recunoscut
pasii.
„Cine esti? ma întreaba. Te-am mai
vazut cândva, demult…”
Nu le raspund.
Poate ca au recunoscut pasii
tatalui meu
Sau poate ca ochiul neadormit
al ferestrelor
a revenit de dincolo de
amintiri,
redescoperind în mine imaginea
disparuta
în 6glinda timpului…

Vaporul cu poeti
Ce mai poate afla Dunarea
de la poeti?…
Dupa atâtea poeme
si valsuri,
leganate de valuri spumoase;
Dupa atâtea idei
rostogolite peste apele ei albastre…
Dar iata ca Sterian Vicol,
poet defluviu,
considera ca Dunarea n-a auzit
metafore supramoderne
Si a organizat o dupa amiaza
de poezie,
ademenind toamna pe puntea unui
vapor,
cu semnele ei de-ntrebare,…
Dupa ce s-au contopit,
gasind o linie de convergenta,
Poetii si Dunarea au facut un acord:
sa treaca fiecare anotimp
printr-o metafora-cuvânt
însufletiti de aceeasi Zeie,
luminati de acelasi gând…

Privesc orasul…
Privesc orasul din turnul
de peste doua sute de metri…
Casele s-au tupilat, modeste
Sau poate de sentimentul
ca nu au sansa unei comparatii…
Dunarea penetreaza spatiul verde,
saturat de metafore abstract
care încearca sa intre în poem.
De sus par mai albastre portile
zarilor.
Iar stelele luneca printre valurile
ravasite de iluzia zborului…

Niciodata Dunarea…
- Domnului Mihai Cimpoi -
I.
Niciodata Dunarea n-a fost
mai frumoasa
decât în diminetile de septembrie…
Poleita cu aur,
pare un munte serpuitor
absorbind nostalgic sunetele
revarsate din poemul pe care
îl scriu…
Abia deschisa fereastra zilei,
inima cauta noi sentimente,
apele - un nou liman.
Nu-l vor gasi.
Le asteapta aceleasi neîmpliniri,
aceeasi nedumerire…
II.
Stam pe punte. Citim poeme
de dragoste
Cutitul motonavei taie în doua
spatiul apei.
Din adânc
razbat nostalgiile unui timp
indefinit
Ochiul istoriei developeaza umbrele
unor gânduri naufragiate…

As vrea sa fiu pasare
Uneori as vrea sa fiu pasare
Sa brazdez cerul nemarginit…
Cât de abstracta pare
Esenta zborului îmblânzit!
Dar poate ca nu sunt
decât pulbere
Ninsa peste pamânt,
La eclipsa careia s-au
zamislit
Fragmente din lumina
care sunt…