5 minute cu scriitorul Virgil Tânase (Paris)

„O carte trebuie sa aiba aceeasi rentabilitate ca o pusca!”

 

- Se poate macar vorbi de un specific al literaturii noastre?
- De pilda, onirismul românesc nu se confunda nici cu suprarealismul francez, nici cu altceva, era o chestie specifica. La momentul respectiv (anii 70, n.red.) a atras atentia. În traditia româneasca, când vine urmatorul trebuie sa distruga ce a fa cut cel dinainte: cu eforturi imense, când eram directorul Centrului Cultural Român, am reusit sa fac o revista literara la Paris. Nu va închipuiti ce eforturi sunt s-o faci, s-o publici, sa fie difuzata pe piata. Chiar daca se vinde putin, trebuie sa fie în librarii. Au fost sase numere... S-a vorbit pe internet. Am primit cereri pentru revista de la cercetatori din America de Sud, din Japonia. Am plecat, Tepeneag si cu mine, apoi a venit Patapievici si a oprit-o! nu ne cunoastem interesul! Putea continua cu altceva... Problema e ca, dupa plecarea mea, a fost numit, din motive politice, un baiat foarte simpatic, care n-a facut nimic în viata lui – a scris o cartulie despre revolutia româna, sa demonstreze ca a fost o farsa. Bun, e dreptul lui sa creada asta, dar, cum spune Breban, „Pe ce carti îti pui fundul?” Noua directoare a Centrului Cultural de la Paris e specialista în marketing. Marketingul e foarte bun, dar, mai ales la Paris, trebuie un om de cultura, e o chestie de relatii, de stima reciproca...
- Cum se descurca scriitorii francezi?
- Batrânul Fammarion, care mai traia, nu spunea, „carte buna” sau „carte rea”: „Nu draga, nu-mi explica, cartea o fi interesanta, dar explica-mi argumentul de vânzare. De pilda, daca eu pot sa spun: Doamna Flammarion, baiatul acesta nu are mâini, a scris cu degetele de la picior.”
- Spuneati ca l-ati cunoscut pe Marquez... Unde?
- Presedintele Iliescu vroia pe atunci (dupa 1990) sa-mi dea Ministerul Culturii si am facut un turneu în America Latina, acolo l-am întâlnit pe Marquez, în Columbia... Ha, când am ajuns în Argentina, am fost la Ministerul Culturii al lor, ca sa se discute problemele cinematografiei. Când am ajuns acolo, era ministrul lor si adjuncti cu dosare în fata si vroiau sa faca în România productii, coproductii, caci erau interesati sa intre prin tara noastra pe piata europeana. Ne-au întrebat ce coproductii putem face. Iar ministrul nostru le-a spus... ca, domnule, „cinematografia româneasca este o cinematografie de foarte mare viitor”. Ca „noi suntem un popor care acum si-a redobândit libertatea”... Adjunctii si-au închis dosarele. Tot atunci, am ajuns si în Columbia. Un lucru foarte nostim: eram cu presedintele Iliescu, care avea în cap ideea asta, ca o carte buna trebuie sa se vânda. Si (Gabriel Garcia Marquez i-a replicat: „Cum va închipuiti dumneavoastra, domnule presedinte ca, din toata America Latina, numai eu si dupa multi ani reusesc acum sa traiesc relativ bine. Nu se poate trai din scris” O carte buna nu este neaparat vandabila!” I-a trebuit mult domnului presedinte sa înteleaga chestia asta... Marquez era foarte calduros...
- Marquez vorbeste asa cum scrie?
- A fost jurnalist si stie sa explice foarte bine cum se organizeaza, de fapt economic, cartea. Ca, daca scriitorul ar fi remunerat dupa vânzari, o serie întreaga de mari scriitori n-ar exista. În Franta, în afara de Gallimard, care are o pozitie mai aparte, sunt 50 de edituri la Paris, care apartin la doua grupuri financiare. Unul, Vivendi Universal des Eaux, era un grup financiar de administrat fondurile pentru canalizari. Iar celalalt este Matrau, care face armament. Dar cifra de afaceri a editurii în ambele grupuri financiare este între trei si cinci la suta. Problema este ca, fiind grupuri fînanciare, toate investitiile trebuie sa aiba rentabilitate daca sunt în armament, tevi de canalizare sau în carte! O carte trebuie sa aiba aceeasi rentabilitate ca o pusca! Ceea ce face sa nu mai riste cineva sa publice autori noi. Cartile care se vând se rentabilizeaza foarte bine pe un numar de ani, dictionarele de exemplu se vând putin, dar în fiecare an. Deci situatia e catastrofica pentru carte... Tirajele sunt mici: 500-1000. Daca se vinde, scot imediat alt tiraj peste noapte. Autorul câstiga între sapte si 12 la suta, editorul cam 30-35 la suta, iar 60 la suta ia librarul. Cheltuielile de promovare sunt incluse în pretul cartii. Este greu!

Dialog propus de Victor Cilinca