Adnotari la Poezia lui Stan M. Andrei

De la epoca de trista amintire a ideologiei proletcultiste, nu cred sa fi existat în toata istoria acestei tari o inflatie asa de mare de maculatura si de autori cu ifose de mari scriitori. Cunosc multi autori (evit sa-i numesc scriitori) al caror numar de volume publicate îl depaseste cu mult pe cel al cartilor citite în toata perioada lor de formare intelectuala. Am întâlnit multi autori de romane care n-au auzit de Balzac, de Kafka, de Faulkner si multi poeti care nu stiu c-a existat un Goethe, un Rilke, un Holderlin sau Baudelaire.Toti se considera scriitori si toti aspira si se amagesc cu iluzia unei glorii postume.
Se ignora un lucru esential: ca actul de creatie este un act de cultura, iar actul de cultura implica prezenta unui pat germinativ, a unui fond de cunoastere, reclama lecturi bogate - a înanintasilor, dar si a scriitorilor contemporani, a clasicilor români, dar si a curentelor, a directiilor care nervurizeaza literatura universala. Vremea când zidarul, tractoristul, lacatusul sau filatoarea faceau literatura dupa nivelul de întelegere al clasei muncitoare, singura care conta în societatea acelor ani, când elitele adevarate erau dirijate spre Canal a devenit, banuiesc, caduca si la fel fortele culturale sau politice care sa-i asigure prelungirea anacronica. Numai ca mentalitatea oamenilor se modifica mai greu, cel mai adesea dupa o lunga perioada de tranzitie si de bâlbâiala, când se face simtita nevoia unui Maiorescu imperativ, care sa strige tare si cu toate consecintele asumate: In laturi! Ne imaginam ce-ar fi însemnat daca pontiful junimist ar vedea ce fel de poezie se scrie în zilele noastre. Deocamdata vad ca n-a aparut un critic mai exigent care sa descurajeze veleitarismul, amatorismul si diletantismul celor cei ce sfideaza rigoarea si ignora penibilul, cu care se rasfata în vazul lumii, cu pretentii de primadona.
Cu aceste gânduri catranite m-am aplecat asupra versurilor lui Stan. M. Andrei, pe care-l cunosc de multi ani si nu pot spune ca m-am eliberat complet de zgura ideilor redondante. Prea întâlnisem multa maculatura si prea întâlnisem multi nechemati cu pretentii de genialitate ca sa nu fiu încercat de-ndoiala.
Si-a facut debutul editorial în 1997 cu o placheta firava, Cântul începutului, o carte careia editorul de la Geneze a uitat sa-i treaca si ISBN-ul. Nu-mi pot explica fenomenul, dar dincolo de aceste nereguli, care-l privesc pe editor mai mult decât pe autor, ne întâmpina o poezie calda, simtita, cu o spontaneitate imagistica surprinzatoare si cu metafore curajoase. Nu spun ca nu întâlnim în aceasta carte de debut anumite stângacii, dar dincolo de unele bâjbâieli, explicabile la orice începaptor, trebuie sa retinem spontaneitatea imagistica, sau curajul metaforei dezinhibate. Ma încumet/ sa fiu acarul/ liniilor din palma/ / Cu ace de lumina/ rostuiesc macazuri// ca propriile ogoare/ sa ramâna gravide/ cu samânta de laur. (Incumetare). Din acelasi volum de debut mai decupez si oda adusa taranului – adevaratul purtator de nadejde si vesnicie.Pentru oricine/ radacinile plantelor/ cresc în pamânt// Pentru taran/ radacinile plantelor/ cresc în palme/ / In causul lor/ el simte deja/ recolta. (Certitudine)
Uneori, mai rar, universul poetic se prelungeste într¬o cosmogonie prapastioasa, pentru a se întâlni cu divinul. Numai de culmea alba/ as vrea sa ma atârn/ pe ea sa ma legan/ catre Calea Lactee.// Iisuse/ sunt singur/ si c-un semn ascuns/ astept/ sa ma mântui. (Numai).
Doi ani mai târziu, în 1999, a publicat florilegiul Flori de gând (Editura Mongobit din Galati postfatata tot de Constantin Dimofte. Volumul are un moto preluat din Nichita Stanescu, asumat, probabil si de autor. La urma urmelor, un îndragostit pâna la obsesie de poezie are sansa de a deveni poet. Ideea e dicutabila. N-am crezut niciodata ca numai dragostea (pâna la obsesie) e suficienta pentru a consacra un poet. Mai trebuie ceva. Mai trebuie ceva talent, cultura si un tumult subiectiv, o frisonare nestavilita, care sa nu-i dea pace pâna nu-si gaseste un vad de exhibare.
Ca si în volumul de debut, Stan N. Andrei n-are un domeniu privilegiat pe care sa-l aduca în portativ liric. Face, sau încearca sa faca poezie din orice motiv ocazional. Multe se resorb din zbaterile interioare, din scotocirea framântarilor subiective, din luarea de puls a propriei sensibilitati. Incapatânare, Singur tu, Candoare, Ispita trupului, Jinduire, Suflete, iertare, sunt doar câteva din titlurile ce compun sumarul acestui florilegiu cu subiecte decupate din framântarile interioare. Iata izbânda mea:/ Am pus firul zarii/ pe sulul razboiului de tesut/ si din ceasul acela/ când am legat gura,/ minut cu minut/ calcând potnogii/ si dând din vatale/ întrupez pânza orizontului// Abia acum/ sufletul meu are o axa/ si se-nvârte-n jurul ei/ cautându-si/ echilibrul// De la cutiile/ cu maruntisuri/ si cu vechituri/ pâna la casetele/ cu bijuterii/ numai verbele// a vroi/ a lupta/ a birui. (Izbânda).
Uneori, scrutarea interioarelor se prelungeste într- un dialog al Spiritului cu el însusi, îsi rezoneaza obsesiile, se flageleaza si se dojeneste ca-ntr-o carte de învataturi profilactice, de parca dimensiunea etica si dezolarea generata de scurgerea timpului s-ar profila ca functii indelebile ale lirismului. Nu mai stiu în zmei/ sa ma-nalt, suflete,/ si nici nu mai pot/ piruete-ndraznete sa fac/ pe- o pânza de paiamnjen.// E mult de-atunci,/ de când cai albi înspumam/ prin sesuri cu flori/ risipite-ndelung... // E mult de-atunci,/ de când vântul/ se pravalea învins/ prin petale... Acum, suflete/ arata-mi/ si-ntoarcerea/ si mâinile,/ si pieptul adânc!// Picioarele/ simt/ raceala/ pamântului.
Patru ani mai târziu, în 2003, Stan M. Andrei revine în vitrina noutatilor livresti cu placheta Altarele sinelui - un titlu provocator si pretentios. Volumul se deschide cu o poezie ocazionala, consacrata satului sau adoptiv, Liesti, scrisa probabil cu prilejul unei aniversari a localitatii. Nu stiu în ce masura poetul s-a patruns de întelesul conferit de Noica celor doua notiuni complementare – Sinele si Sinea, privite de sihastrul paltinisan drept cununie a omului cu lucrurile – dar autorul le confera autoritate poetica si le aseaza în centrul demersului sau liric.
Nimic din continutul volumului nu justifica titlul de pe coperta. De fapt, autorul arata si aici, ca si în volumele anterioare o neglijenta generala fata de titlurile adoptate, concordantei dintre titluri si continuturile poeziilor. Practic, autorul nu-si extrage, nici în aceasta placheta, ideile din devalmasiile firii, din lumea lucrurilor, cum prevazuse Noica, ci tot din radiografierea prtopriilor sale stari de spirit, ca si-n florilegiile anterioare. Asa simt eu// Din dragoste, Doamne,/ mi-ai dat buchetul/ de tristeti/ mi le-ai facut nemuritoare/ sa nu-mi fie vaza goala/ niciodata// Si cântecul lor,/ a obsesie mirosind/ îl cânt mereu/ pe mal de fluviu,/ si lumea se mira/ de zapada de sub pleoape (Asa simt).
Doua lucruri trebuie sa subliniem în acest nou volum de versuri semnat de Stan M. Andrei. In primul rând remarcam grija autorului de a infuza textul cu o idee, de a-i conferi consistenta, continut, substanta, de parca vorbaria evaziva în vânt si macinarea cuvintelor în gol si fara noima l-ar înspaimânta, i-ar produce frisoane si disconfort epistemic. In al doilea rând remarcam frecventa invocare a divinului, apetenta pentru credinta, pentru relatii normale cu transcendenta. Dumnezeu,/pentru zidirea/ sufletului meu/ a tras cu arcul/ si-a nimerit/ în trunchiul mamei.// -Sa traiesti prea-Nalte/ au raspuns parintii.// Si-au ridicat/ catedrala/ cu o singura turla,/ în nesfârsit. (Voievodala)
Nu lipsesc, nici din aceasta placheta, poeziile de dragoste, dar tot asa, dispuse adica într-o diagrama calda, înseninata, stenica si-mpregnata de semnificatii, de sens, de vitaminizari rezolubile. In spatiul nostru/ s-au întors/ primaverile,/ iubito// Si noi am înverzit! Bratari de flori/ si ziduri de iedera/ peste firele de zapada/ încapatânate- // iata variatiuni/ pe teme pierdute! (De necrezut).
Sa mentionam si faptul ca volumul este complinit cu ilustratii semnate de Nicolae Einhorn si ca reprezinta un reper important si cu miza în evolutia scrisului lui Stan M. Andrei.