TINERI POETI GÃLÃTENI PREMIATI

TATIANA NONA CIOFU

Ne bucuram pentru colegii nostri din Cenaclul „Noduri si Semne” care s-au întors de la Botosani încununati de laurii celor mai importante premii acordate la concursul de poezie „Porni Luceafarul”. Astfel: Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iasi pentru carte de debut a fost obtinut de Tatiana-Nona Ciofu; Premiul Editurii Junimea din Iasi – cu debut în volum – pentru Marius Grama; Premiul Editurii Timpul din Iasi (pastorita de Cassian Maria Spiridon) a revenit Nicoletei Onofrei si Premiul pentru Manuscris – cu debut în volum – al Editurii Carmides – primit de galateanul Gabriel Nicolae Mihaila.

III
Sunt în locul unde
tac
întotdeauna
copiii.
Adun rasuflarile si-i înfasor în pielea mea,
le murmur, cu ochii închisi,
cântecul de leagan
sa adoarma în bratele întepenite
de unde aluneca
în gurile clestilor.
Smulsa din mine,
ma arunc
în golul ramas
si tac.

XIII
Noaptea se furiseaza în asternutul
unde zace trupul unui semizeu,
devine singuratatea lui înfrigurata,
îl învaluie ca un suflet,
patrunde ca o ispita.
Nu exista nici o lege
care sa interzica
întunericului
lumina.

XV
A iesit luna
cu fluturi în par
la vânatoare de umbre.
Sta întinsa pe strazile satule
si, pentru ca nu e nimeni,
îsi scoate ochii
si îi asaza la picioare.

XX
Port stigmatul clipei la vedere.
Ma disec
sa ma împrastii împacata.
În oglinda
tâmpla adoarme.
Sunt cu mine,
ma aud cum tac.
Cineva
ma strânge într-un cuvânt
ca într-un sac.

XXV
Ma întorc
pasind pe aleea
cu sârma ghimpata
si vad cum din fiecare cui
înmuguresc pasari.
Cu spatele la mine
vorbele, mâinile tale împletite demult,
se vor împreuna
cu aripile ei nenascute,
la fel de însetate,
tremurând nerabdatoare.
Si eu voi privi
cum din voi
curge primavara.

XXVII
E locul unde
unele gânduri se leagana
în plasele paianjenilor,
soarecii rontaie delicat slabiciuni,
sforile se încâlcesc,
capcanele stau cu gurile cascate
asteptând nelamuriri.
Îmi ascut coltii si plec.

XXXI
Când se trag pe sfoara
itele încurcate,
încaltarile se-mpotmolesc
în dreptul scarilor
roase de vointa celor desculti.
Ceata înghite
orasul ragusit,
luminile nesigure
urmaresc unele întâmplari,
pâna se sting nemultumite.
Uneori, din prea mult,
ramâne tacerea,
înselând ca o femeie care a pierdut.

XXXVI
Exist gresit,
sunt un numar mâzgâlit,
un sir nesfârsit de clipe,
umbra unui cuvânt,
un sac de nervuri încâlcite