A plecat de curând în albastreala cerului, Poetul-Pictor,
Pictorul-Poet, ION AVRAM DUNAREANU, de profesie magistrat, nascut pe plaiuri
moldovene, în comuna Rediu, Sat Suhurlui (Ferdinand). A debutat în
1981 în revista de cultura Ecou din Iasi si a editat mai multe volume
de poezie între care „Labirintul tacerii”, „La pestera
vântului”, „Realitatea orei” si „Între
limite”. A expus în aceeasi perioada în peste 30 de expozitii
de pictura – mai ales uleiuri pe pânza – atât în
capitala cât si în alte capitale de judet. A fost membru al Societatii
Scriitorilor „C. Negri” si colaborator al revistei de cultura
Porto-Franco.
Un merit deosebit al lui Ion Avram Dunareanu este acela ca în anul 1994,
ca initiator si fondator, la casa parinteasca din Suhurlui (Maria si Andone
Avram), pune bazele unui muzeu rural care s-a inaugurat în 1997 sub
numele „Casa Rurala Suhurlui – amenajare etnoculturala”...
Membrii Societatii Scriitorilor „C. Negri” si colaboratorii revistei
Porto-Franco regreta din suflet trecerea în eternitate a lui Ion Avram
Dunareanu si sunt alaturi de familia îndoliata.
Traversând linistea
Azi am vazut zapezile pe astre
Într-un decor de vis ce ne uneste
Când clipele se sparg printre dezastre
Dumnezeiesc trecute-n chipuri diferite
Printr-un semnal din vestile nascute
La întâlnirea vorbelor superbe
Venite prin credinte ce-nalta în virtute
Iubirea, ce înfloreste-n pilde si proverbe
În cerc
În alba cupa de pacate
Totti trandafirii roz în dor
Frigizi, în marea puritate
Se vestejesc pe-un chip de-amor
Într-o lumina ce-i preface
O zbatere, ce se erupe
În mari enigme mai dibace
Cu trandafiri în mii de cupe
Timp dilatat
Exista limite între cuvinte
Exista limite între rau si bine
Ca eu sa fiu cuvânt în sine.
Exista limite în ura si în gând
Exista limite între frumos si istoviti
Pentru ca frunzele de toamna rând pe rând
Sa cada, umbre pe chip de-ndragostiti-
Iar alegerea ce li-i rotunda
Cu vorba-nobilata ca într-o oda
Sa-i împlineasca ca într-o oda
Funciar, în limita din limite.
Între acolade
(Elegie pentru albastru)
Albastru ne naste
Albastru ne creste
Albastru ne numeste
Albastru nu ne moare
Eu sunt un albastru
De neseparat
Prin ochiul de veghe
Albastru-naltat
Îngerii din albastru coboara
Sa ma supravegheze
Desenându-ma existenta –
În culorile infinitului
De albastru create…>