SALON POETIC PORTO-FRANCO

NICOLAE PANAITE
(Iasi)

Amanunt
La portile catedralei
Copilul batrân vindea flori
(Lânga flori, lânga flori, un câine
Îsi îndeparta melancolia)
Iarna, de vorbele lui, era blânda.
Împaratia se ruina, se ruina...

Fragment
Dupa o vreme,
prin Iasi,
într-un apus
sub forma de cruce,
am vazut istoriile noastre,
proprii si comune,
din începutul acela
de noapte
de toamna spre iarna...

Versete (3)
O iarna întreaga
am sapat un mormânt singuratatii;
pe funii de AMURG?
încet, parca sa nu se trezeasca,
i-am dat drumul înauntru.
Coroanele, gele ca un pian,
au înverzit de-atâtea ploi.
De atunci,
în fiecare noapte, aud pe cineva
apasând pe clanta.
Cuvântul ma apara de
navalirea apelor negre;
Cuvântul ma apara
de pamântul
înaltat pâna sub geamuri.

Versete (8)
Am devenit
o bucata de huma
ce înca respira
între vocale, consoane si Paste.
Ana si Caiafa
de acum venira
înainte de a ma naste...

Fragmente
o suvita de sânge
se prelinge
pe fata hârtiei
de pe mâna-ti scriitoare
pe care a început sa creasca
frunze rosii si albastre
pe ele
îti cade capul
precum o picatura de ceara
pe degetele unui enorias
în noaptea de înviere

Femeia aceea în negru

Ay! Cât de frumoasa era
Femeia aceea îmbracata în negru...
Planetele pe frunte-i cadeau,
Iar ochii’naltau un imperiu.
Infinitele altare în jur s-au aprins,
Jarul hârtia ardea precum verbu’.
Ay! Cât de frumoasa era
Femeia aceea îmbracata în negru...
Înfrunzirea astrelor începuse iar;
Prin frunzele lor fu gasit herbu’
Pe care-n razboaie, demult, si-l pierdu
Femeia aceea îmbracata în negru...