Porto-Franco

Celalalt Pillat

Mihai Cimpoi

Rubrica: Fragmentarium  /  Nr. 137/2007

FRAGMENTARIUM

Celalalt Pillat
de Mihai Cimpoi

Propunându-ne, în spiritul ludic al postmodernismului, un celalalt Pillat, Al. Cistelecan ne avertizeaza ca nu e vorba chiar de un alt Pillat, caci - în virtutea "modestei adecvari" opuse "eroismelor actualizante" - a acceptat " nenumarate puncte de sprijin si de incitare, chiar daca uneori contrariante" în comentariile celorlalti interpreti. Programatic, acest Pillat al lui Cistelecan e unul "postmodernist", lax, permisiv, adaptabil la formulari de orice natura, sustras umflarii cu "pompa admirativa" si "ridicarii de par" ("Cu atât mai mult cu cât poetul însusi se plângea de calvitie", adica de plesuvie, dupa cum ironizeaza cu finete autorul).
Celalalt Pillat (din volumul cu acelasi titlu, aparut la Editura Fundatiei Culturale Române în 2000) este un Pillat total cistelecanizat, purtat cu nonsalanta printr-o odisee hermeneutica eclectica, amalgamata, atrânsa din cioburile metodologice ale psihanalizei (lui Freud si Jung), psihologiei profunzimilor (lui J.
Richards), poeticii imaginarului (lui Durand), elementelor (lui Bachelard), cronotopului (lui Bahtin), textualismului si intertextualismului (ale teoreticienilor postmodernismului), "monadismului" si inconstientului stilistic (ale lui Blaga).
Ramânea ca Pillat, care si-a teoretizat, tematizat si textualizat ratacirile si întoarcerile la matca naturala pe un fundal etic/estetic al culpabilitatii ce frizeaza chiar autoflagelarea sadica, sa-si apere el însusi statutul de unitate structurala. Rezistenta pillatiana e asigurata ferm de o "unitate iradianta si morfogenetica" (p. 10), bazata pe armonizarea deplina a "triedului expus in diacronie" - faza simbolistico-parnasiana, etapa traditionalista, perioada clasicista si neoclasicista. Toate acestea sunt, bineînteles, localizate, cutumiare: "Ca si Alcibiade, Ion Pillat se poarta dupa cutuma locului, fiind mai simbolist decât parizienii la Paris, mai neaos, acasa, decât românii si mai clasic decât grecii în Grecia" (p. 19).
Spectacolul relecturii e fascinant prin el însusi, dovedind o adevarata impasibilitate fata de multitudinea grilelor, criteriilor, perspectivelor

exegetice. Important este ca din constelarile acestea metodologice aleatorii, dar tinând de o "nebuloasa" pregenetica anuntatoare de armonie, sa se reveleze spiritul pillatian unitar în dualitatea sau pluralitatea sa. Un spirit ce sta sub regimul autoritar al recapitularitatii sistemice si "întâlnirii" cu sine pe panta continuitatii/ discontinuitatii. Totul se desfasoara, în scenaristica organicitatii, unitatii si chiar a omogenitatii desavârsite pe "firul unei sintaxe ipostatice a personalitatii", al "invocatiei identitatii prin exercitiul diversitatii". Compozitiile se transforma din a la maniere de ... în a la maniere de Pillat. Pillat pillatizeaza elementele straine într-un proces asimilationist si identitar prin definitie organicist. "Important e, asadar, ce face Pillat cu imaginarul. Dar mai ales ce face imaginarul cu Pillat", spune memorabil exegetul, remarcând o intimitate desavârsita cu principiile imaginante.
Memoria devine imaginatie, poetica pillatiana construindu-se pe scenariile strategice rememorativ-proustiene. Ispitele polimorfice si eteromorfice se racordeaza la radacina omorfica a subconstientului. "Imaginarul pillatian... face opera de reconstructie, traind nostalgic o realitate purtata înainte de memorie si constiinta. Rareori el are vocatie strict inaugurala, traind mai degraba din acea "fuziune dintre imaginatie si memorie" pe care si Bachelard a fost nevoit sa o conceada, pâna la urma macar "visatorului la lumina unei flacari" (. 63).
Poezia pillatiana e în egala masura un me¬morial al imaginatiei si o fictiune a memoriei.
Noutatea demersului critic al lui Al. Cistelecan rezida în decodarea unei viziuni a unui "poet al pamântului" (pamântul fiind "o centrala generativa a imaginarului") realizata într-un imaginar al apei (apa fiind o a doua centrala generativa a imaginarului). Este descoperita o omologare stepa/mare/feminitate si apa/ lumina (lumina pillatiana "e chiar de substanta acvatica", p. 105), apa/'moarte si apa/timp (timpul e "acvificat"). Omologarea e si radicala, aventura coborârii în eul profund fiind asemanatoare aventurii coborârii în "adâncimile" apei. Apa reprezinta, la Pillat, o omologie perfecta a poeziei. Conceptualistica doctrinara a terrei se întâlneste simbiotic cu conceptualistica doctrinara a apei. Conceptele pillatiene sufera iremediabil de acvafilie, fiind, de fapt, "concepte acvaforte".
La Pillat dam de o lupta interioara dintre doctrinar si imaginar. ...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR