Pagini de istorie literarã

GRIGORE HAGIU SI IMPRIMAVARAREA POEZIEI

Grigore Hagiu, ca si marele sau prieten, Nichita Stanescu, s-a nascut în 1933. Ei si ceilalti scriitori din „Generatia de aur”, ’60, sunt în constiinta noastra personificarea tineretii si prieteniei, încât vârsta pe care ar fi împlinit-o acum, în 2013, n-o recunoaste perspectiva noastra mitologica asupra lor. Ei fac parte din „povestea” poeziei românesti. Caci înainte de toate au stat poetii care au recuperat lirismul, dupa perioada desertului proletcultist, desi generatia aceasta este a unor tineri reformatori de diverse expresii. Emanciparea intra într-un adevarat tur de forta, mai întâi prin faimoasa colectie de poezie „Luceafarul”. În ordinea cronologica a aparitiei editoriale: Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Ilarie Hinoveanu, Leonida Neamtu, Florenta Albu, Anghel Dumbraveanu, Horia Zilieru, Grigore Hagiu, Darie Novaceanu, Constanta Buzea, Constantin Abaluta, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Adrian Paunescu etc. Capi de serie sunt, tacit sau declarativ, numiti Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, iar în prim-planul creatiei, mai toti cei de sus, inclusiv Ion Gheorghe, Ileana Malancioiu, Gheorghe Pitut, Florin Mugur, Alexandru Andritoiu, Ion Horea, Ion Brad, Doina Salajan, Stefan Iures. Nu cred ca exista în istoria literaturii române o promotie sau vreo generatie în care sentimentul prieteniei între congeneri sa fi fost atât de puternic. În acest context prielnic se înscrie si afluenta publicatiilor culturale, si în orasele cu traditie literara, Bacau, Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Pitesti, Sibiu, Timisoara. La Galati, încercari notabile: Pagini dunarene, Orizonturi.
„Stindardul” generatiei a fost Nicolae Labis („un conducator”, apreciaza Grigore Hagiu), dar murind foarte de tânar, lider devine „Printul Risipitor, Nichita Întâiul”. Cu totii jurau pe steaua lui Nichita, dupa cum Nichita jura pe steaua prietenilor. Cel mai apropiat de el, literar si prieteneste, era alt „risipitor”, „bogat”, Grigore Hagiu, poetul venitîn Bucuresti dinTârgul Bujorului.Tinerii artisti se întruneau undeva, deasupra Cismigiului, pe strada Pictor Stahi, unde Grigore Hagiu avea o camaruta de subsol. Cei mai frecventi: Lucian Pintilie, Vasile Nitulescu, Constantin Rautchi, Silvia si Vasile Gorduz, Ion Baiesu, Fanus Neagu, Cezar Baltag, Nicolae Velea, Modest Morariu, Nicolae Breban, Mircea Ivanescu, Florin Mugur, Constantin Piliuta, Eugen Mihaiescu, George Radu Chirovici. Gazda, „un urias blajin”, îsi adora prietenii, se lasa cucerit de „tehnica” unora, dar în el însusi avea de gasit ceea ce simtea ca exista. Spunea poetul: „Fara o asemenea cunoastere de sine, nu-ti poti pune în valoare propria personalitate”.
La doi ani de la debutul editorial al lui Nichita Stanescu si al lui Cezar Baltag, în 1962, apare primul volumas al lui Grigore Hagiu, Autoportret în August, cu prefata semnata de Matei Calinescu, care recunoaste în autor un „poet autentic”, „unul dintre cei mai buni poeti ai tinerei generatii”. O excelenta impresie produce Continente ascunse (1965), care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor si-l situeaza, într¬adevar, printre protagonistii acestei generatii. Entuziasmul se mai domoleste dupa volumele De dragoste de tara si Sfera gânditoare, chiar si dupa cartea sa de referinta Spatiile somnului, si mai ales dupa Nostalgica triada. Dezaprobarile au în vedere, versurile ocazionale, pe de o parte, iar pe de alta parte si în mai mare masura, abstractiunile „filosofarde” si retorismul implicat. Dar se remarca, în continuare, si „inventia unei tensiuni nebanuite” (Mircea Martin, 1967). Grigore Hagiu, în ciuda eforturilor meditative, „doreste sa ne convinga cu tot dinadinsul ca sufera cumplit si metafizic. Adica prin simplitate. În al doilea rând, prin decalajul minim, în zonele de personalizare a liricii sale, dintre continut si forma. Adica prin sinceritate. În al treilea rând, prin obsesia adâncimii, adica printr-o obsesie nascuta nu pe cale inductiva, ci prin sentiment si experienta psihica” (Valeriu Cristea, 1968). Si înca: „Înclinatia spre retorica filosofilor este, ce-i drept, mai veche la Grigore Hagiu, dar speram ca poetul va sti sa decida pentru un lirism mai putin abstract si glacial (... ) Unde Grigore Hagiu este un poet remarcabil este în erotica” (Nicolae Manolescu, 1968); „Pâna la Sfera gânditoare, Hagiu nu nutreste ambitii filosofice, pastrându-se în cadrele unei expresii de imponderabilitate, cu o buna stiinta a metaforei. Poetul marturiseste de acum înclinatia pentru sugestia absentelor, pentru metafora impalpabilului, îndeosebi în poemele erotice” (Petru Poanta, 1973).
De acum înainte, si mai ales cu Miazanoaptea miresmelor si Descântece de gravitatie, în pofida unor momente de relaxare a scrisului, se confirma „în Grigore Hagiu un poet de prima marime în literatura noastra de azi” (Dan Cristea, 1980). În 1989, optzecistul Traian T. Cosovei se arata, în postumitatea poetului, de-a dreptul entuziasmat: „Poet de o vitalitate extraordinara, discret si retractil pâna si în disparitia pamânteasca, autor pentru care discursivitatea nu este decât un mod de a descatusa tensiunile care-i asalteaza interogativ constiinta, Grigore Hagiu îsi asteapta – înca – inspiratul comentator care sa puna în lumina o exceptionala, densa si originala experienta artistica” (subl. C.T.). O initiativa în acest sens (nu se stie cât de „inspirat” este comentatorul) s-a produs în anul 2003, restrânsa ca propagare la spatiul târgului natal al scriitorului. Altceva nu s-a mai întâmplat, nici macar nu s-a asigurat posibilitatea ca editia minuscula a exegezei sa fie revazuta, adaugita si difuzata în conditii normale. În schimb, localitatea de bastina a poetului,Târgul Bujor, îsi onoreaza an de an marele cetatean.