ATITUDINI

Tecuciul într-un moment de orgoliu administrativ


Ca localitate, dar si ca resedinta de ocol, de tinut si de judet, Tecuciul a evoluat greu, în concordanta cu evolutia de ansamblu a României. Oras de câmpie, avea toate caracteristicilor localitatilor din Sudul tarii – cu o economie preponderent agrara în care locuitorii erau citadini mai mult în zilele de sarbatoare, când abandonau sapa si coasa si îmbracau straie orasenesti, ieseau la plimbare, sau se adunau în cisle pentru a pune tara la cale si pentru a se abandona jocului de carti – barbatii pentru poker, iar femeile, ma rog, doamnele, pentru jocul de concina. Viata de toate zilele în Tecuci se rostogolea lent, placid si apatic, fara evenimente spectaculoase, care sa antreneze comunitatea spiritual sau emotional. O trupa de teatru ratacita prin oras, o conferinta publica ocazionala tinuta la primarie sau la sala teatrului din localitate, scotea, pentru câteva zile, orasul din monotonia sa endemica, dupa care totul revenea la vechea lui lentoare si plictiseala.
Sub aspect economic, orasul nu avea angrosisti puternici, cum erau la Galati, bunaoara, unde si depozitele mari si conditia de port fluvial îi dinamiza viata cotidiana si-i conferea un alt statut economic. Cel mai adesea, tecucenii faceau carausie, mijloceau relatia dintre producatorii locului si angrosistii galateni, braileni sau buzoieni.
Doua erau momentele care scoteau orasul din moleseala, din lentoare, din apatie si-i imprima putina animatie: bâlciul de Sf. Marie si ziua de armindeni. Mai ales în ziua de 1 Mai lumea evada din oras si se încolonau spre împrejurimile împadurite – catre padurea din spre Draganesti (astazi disparuta), catre cea din spre Furceni, Munteni sau chiar catre Buciumeni. Siruri lungi de trasuri, cu tot calabalâcul necesar, luau în primire drumurile ce duceau spre oazele de verdeata si aer curat si uitau pentru o zi de plictisul vietii de provincie. Evadarea era pregatita din timp si, mai ales gospodinele, se-ntreceau în preparate, caci toata escapada era si o forma de socializare a tecucenilor.
Celalalt moment fascinant din viata Tecuciului, care aslunga monotonia cronica a orasului era bâlciul, cele câteva zile de iarmaroc cu tot felul de ademeniri si micro¬spectacole la limita grotescului. Nelipsit era momentul caricatural cu Vasilache si Marioara – arhicunoscut de toata lumea, imitat în improvizatii diferite pâna si de copii în timpul recreatiilor mari.
Abudenta de lumini colorate si de muzici asurzitoare, multimea tarabelor si a estradelor improvizate cu tot felul de tentatii si ademeniri, disperarea comediantilor ca bilantul profiturilor nu acopera integral asteptarile îi fa ceau pe organizatori sa recurga la toata gama de seductii pentru ca lumea sa ia cu asalt casa de bilete si sa ocupe locurile din sala improvizata. Mai ales în ultima noapte, cea care preceda sfânta sarbatoare a Nascatoarei, organizatorii intrau într-un fel de transa, chemarile luau forme imperative, agresive, se recurgea la tot felul de ispite, se striga, se tipa, scotea la fata de taraba câte-un sarpe urias, alte hidosenii, erau aduse la vedere goliciunile din trupa, si oamenii, cei mai multi veniti din satele limitrofe Tecuciului, se lasau în cele din urma ademeniti, îsi scotoceau buzunarele si raspundeau ispitelor. Era noaptea cea mai lunga, când trupele trebuiau sa-si recupereze lufturile anterioare.
A doua zi de dupa Sfânta Marie, trupele începeau demontarea tarabelor, împachetarea lucrurilor si în cele din urma plecarea spre alte târguri, cu alte fervori si sperante, cu alte amagiri si iluzii. Coloana cu harabale se însira pe drumul ce ducea la Bârlad, iar locul ramânea dezolant si pustiu, plin de ambalaje si resturi menajere si cu nostalgia momentelor sclipitoare de care se lasase îi fascinati în cele câteva zile de iarmaroc.