PAGINI DUNÃRENE

Butoiul

„Bunicul Sandu”, cum îi spuneau nepotii dar si majoritatea consatenilor sai, era un batrân de 80 de ani, dar care se tinea înca bine pe picioare: era lucid, mergea mult pe jos, lucra zilnic în gradina, deci era, cum se spune, activ.
Simtindu-si sfârsitul aproape, spre finele anului, de sarbatori, si-a adunat copiii si nepotii si le-a spus:
- Mai, copii, daca mor cumva iarna asta, sa nu declarati decesul! Sa ma bagati în beci si abia la primavara sa anuntati ca am decedat!
- Da, de ce mai, bunicule? întrebara, curiosi, droaia de copii si nepoti.
- Pai, de-aia mai copii! Ca sa-mi dea CeAPe-ul din nou via de pe deal, pe care s-o lucrati voi si sa beneficiati de ea, ati înteles?
Presimtirile mosneagului însa nu s-au adeverit asa ca, în anul urmator, a ramas cu via data de CAP, dar, neavând cum s-o mai lucreze, a dat-o pe din doua unui consatean.
Numai ca în acest an, toamna a fost foarte darnica în toate dar mai ales în productia de struguri. Toata ziua circulau carutele satului, goale din vale spre dealul cu vii si pline cu târne (cosuri de nuiele) doldora de struguri, viceversa.
Consateanul sau, nelucrând cum se cuvine via si mai si furând din recolta, i-a dus lui mos Sandu doar câtiva saci de poama. Asa ca i-au ramas, pentru prima data-n viata lui, câteva butoaie goale.
Aflând lucrul asta, vecina lui, matusa Aglaia, vaduva de vreo trei ani si având câteva vii, a apelat la mos Sandu sa-i împrumute, cu nameala, un butoi de 60 de deca.
- Mai cumetre, mai vecine, n-am unde pune vinul, da-mi te rog, cu nameala, un butoi de vreo 60 de galeti, ca-i pacat sa-l arunc! se ruga batrâna. AM si eu de facut pomenile lui Gavrila, barbatu-meu! Da, poate mâine, poimâine, ma ia si pe mine Dumnezeu, ca nu se stie zilele omului!
- Fa, Agalie, îmi pare rau, dar nu pot sa-ti dau butoiul! E butoi vechi, de stejar, îl am de la tatal meu iar el îl avea de la bunicu, Dumnezeu sa-i ierte pe-amândoi! refuza, politicos, mos Sandu, amintindu-si de Gavrila, barbatul Aglaiei, cu care fusese leat dar cu care nu prea s-au înteles, de-a lungul vietii, fiind caractere total diferite.
- Dai, mai Sandule, un butoi Aglaiei, tu nu vezi ca¬i disperata Femeia? îl ruga, a doua zi baba Floarea, nevasta-sa, dupa o discutie, tet-a-tet cu matusa Aglaia.
- Nu dau niciun butoi! E butoiul de la tata, de la bunciu, acum e butoiul meu! Nu vreau sa-l înstrainez si gata! îi raspunse mosul, hotarât. Sa-si cumpere daca are nevoie! încheie batrânul.
- Mai, Sandule, da-i femeie batrâna si vadana, ma, cine s-o ajute si pe ea, saraca, daca nu noi, vecinii, neamurile, insista baba.
- Floareo, daca mai insisti, sa stii ca-ti pocnesc câteva cârje pe spate de-o sa ma pomenesti! zise mos Sandu ridicând, amenintator, cârja deasupra capului ei.
Dupa câteva zile de negocieri dure, batrânul cedeaza si-i dadu babei Aglaia, cu parere de rau, butoiul.
Înaintea sarbatorilor de iarna, câtiva tineri, care alfasera de povestea cu butoiul lui Mos Sandu, erau adunati, spre seara, pe ulita satului, sfatuindu-se unde sa petreaca, împreuna Revelionul. Vazându-l pe mos Sandu venind dinspre capatul satului, sontâc, sontâc, sprijinindu¬se de cârja sa arhicunoscuta, s-au gândit sa-i faca o farsa, ca o razbunare pentru vorbele grele si amenintarile cu cârja pe care mos Sandu le adresase lor când acestia i-au furat asta vara toate merele din curte.
- Si cum va spuneam, mai baieti! zise unul dintre ei, urmarind apropierea batrânului. Asta noapte au venit cu caruta cei trei frati Caluianu si au furat butoiul cu vin din magazia matusii Aglaia!
- Ei nu mai spune, ma! Cum asa! De la baba Aglaia a lui mos Gavrila? întrebara, în cor, ceilalti, facându-i jocul.
- Da, ma, au intrat în magazie, au scos butoiul plin cu vin, l-au dat de-a dura, l-au urcat în caruta si dusi au fost! raspunse colegul lor, convingator, în timp ce mos Sandu, auzind discutia, ciuli urechile, si-si încetini mersul.
- Ma, si era butoiul lui nea Sandu Chicioroaga? Hai, ma, nu ma-nebuni! zise altul, la fel de „serios”.
- Pe cuvânt, va spun, fratilor! Era butoiul lui mos Sandu Chicioroagam saracu! L-au furat si gata, ce mai!
Auzind cele spuse de grupul de tineri pezevenghi, mos Sandu grabi pasul spre locuinta sa.
- Floareo, mai Floareo! striga el imediat ce intra pe poarta. Ia iesi, fa, afara!
Matusa Floarea, gârbovita de ani, bolnava de toate cele, iesi din casa sprijinindu-se de-un bat.
- Ce-ai patit mai, Sandule, de tipi asa? zise ea, pasind pe aleea ce dadea spre poarta, schiopatând.
- Fa muiere, s-a întâmplat o nenorocire!
- Aoleu! Ce nenorocire, Doamne fereste, s-a mai întâmplat, maiSandule?
- Asta noapte, fratii Caluianu, derbedeii satului, mi¬au furat butoiul cu vin din magazia Aglaei!
- Ei nu mai spune, mai, omul lui Dumnezeu! Nu se poate asa ceva!
- Numai tu esti vinovata! Grijania matii de baba! zise batrânul, lovind-o cu cârja peste fata, peste picioare, pe unde apuca.
- Aoleu! ma omoara nebunul asta, tipa baba Floarea, alertând vecinii.
Câtiva vecini au venit pe întuneric si au sarit în apararea babei, imobilizându-l pe mos Sandu. Matusa Floarea, s-a aciuat pe prispa casei, plângând si gemând de durere.
Mos Sandu se duce hotarât în sopron, lua felinarul cu gaz, mostenire de la taica-su, îl aprinse si se îndrepta, sontâc, sontâc, spre poarta, sprijinindu-se de cârja facuta de el acum câtiva ani, dintr-o ramura de frasin. Se opri la caca matusii Aglaia si batu cu putere în scândura scorojita a portii acesteia, stârnindu-i câinele legat cu lantul de un prun din curte.
- Aglaie, mai Aglaie, iesi, fa la poarta, oleaca! Matusa Aglaia iesi din casa, schiopatând, cu o lumânare aprinsa în mâna.
- Cine-i acolo?
- Eu sunt, fa Aglaie, cumatru Sandu, vino-ncoa, fa! - Da, ce s-antâmplat, nea Sandule, de dai buzna în curtea omului, noaptea, ai?
- Vreau sa-mi vad butoiul pe care ti l-am împrumutat!
- Butoiul? Da ce-ti veni, mai cumetre, sa-ti vezi butoiul acuma, noaptea, pe-ntuneric?
- E butoiul meu, îl am de la tata, si el de la bunicu, e clar? Vreau sa-mi vad butoiul!
- Faca-se voia ta, cumetre, zise femeia, invitându¬l în magazie. Uite, aici e butoiul tau!
Batrânul, evident surprins, îsi recunoscu butoiul, îl ciocani cu degetele sale noduroase, constata ca este plin cu vin si iesi, sprijinindu-se în cârja, din magazie.
- Ei, mai cumetre, e ceva în neregula cu butoiul matale? întreba baba, în drum spre poarta.
- Nu, nu, a fost o mica gluma! raspunse batrânul, oprindu-se putin, cu felinarul aprins în mâna, înainte de a ajunge la poarta.