LITERATURÃ PENTRU COPII

Vampirul de zapada

fost odata ca niciodata un palat din gheata singuratic, înconjurat de apa de argint si drumuri de clestar în care se oglindeau norii violeti iar luna colora cu pensula ei, dupa bunul sau plac, diminetile si apusurile... Aici traia Vampirul Zapezilor, un print tânar si chipes: înalt, bine facut, ochii mari întunecati si misteriosi, parul negru, lucios pieptanat pe spate ce scotea în evidenta tenul alb-palid. Straiele împaratesti mostenite de la stramosii lui, erau stralucitoare, brodate cu aur si diamante. Purta o pelerina din matase neagra sub care avea mereu o sticluta cu sânge din butoaiele pastrate în crama palatului.
El a poruncit supusilor sai, vampirii-de-zapada, sa construiasca o scara de gheata. Începura lucrul si se înaltara pâna ajunsera la primul nor. Aici sute de spiridusi lucrau ca albinele în stup pentru a face fulgii de nea.
Printul merse la ei si le ceru sa faca din zapada o printesa care sa-i fie alaturi, sa-l ajute sa conduca tara. În scurt timp spiridusii au facut o fata frumoasa din gheata cu rochia alba si pufoasa asemeni unui crin urias de zapada. Dar printul nu era multumit, el o privea îndelung si nu simtea nimic pentru ea pentru ca avea inima de gheata. El porunci slujitorilor sai sa construiasca mai departe si urca mai sus pe scara, si urca si urca pâna ajunse la un palat de cristal. Stele de culori uimitoare îsi împleteau razele ca niste flori plutitoare de lumini ce se întrepatrund oglindindu-se în zidurile transparente ale palatului. Vampirul Zapezii intra înauntru si vazu multe camere ce pareau nesfârsite, dormitoare cu paturi uriase acoperite cu pânze stralucitoare tesute cu fire toarse din aurul stelelor, covoare pufoase facute din lâna norilor si draperii pictate de luna. Totul era atât de frumos dar nu vazu pe nimeni sa locuiasca acolo. Dupa ce vizita toate încaperile, merse mai departe si în fata lui se întindea gradina Eteria unde la tot pasul se vedeau cascade aburinde de toate culorile, flori stralucitoare catarându¬se pe stâncile sticloase, pasari cu aripi uriase cu pene colorate asemeni unor vesminte împaratesti care se întreceau în triluri uimitoare... toate acestea îl ameteau pe print, imaginile pareau ca dispar si reapar încetosate. Iata ca vazu un râu ce se revarsa cristalin, atât de stralucitor ca parea a fi locul în care se formau stelele, Izvorul Stelelor care marginea lumea vazuta de lumea nevazuta. Deodata zari o fata care îsi spala parul lung, blond în apa de diamante. Vampirul Zapezilor o privi cu atentie... Era învesmântata în voaluri transparente si avea clopotei legati de picioare, mâinile subtiri si albe iar ochii erau plini de lumina albastra si tristete.
- Fata frumoasa, eu sunt Printul Zapezilor, ma bucur sa te întâlnesc, dar cum te cheama?
- Sunt Nimfa Paradisului, sunt nemuritoare în Gradina Eteria... Aici totul e minunat dar de mii de ani sunt singura... Nu stii de cât timp te astept...
- Si eu te caut de secole... În sfârsit, simt ca mi-am gasit jumatatea...
Fata îi întinse mâna ca sa o ajute sa iasa din Izvorul Stelelor dar deodata printul se simti cuprins de un vârtej puternic si vazu ca era înconjurat de Fantomele Focului... Semanau cu oamenii dar ardeau raspândind flacari.
- Cum ai îndraznit sa calci în împaratia noastra? Vei fi pedepsit, vei ramâne pentru totdeauna închis într-un glob de cristal... au spus fantomele apoi au început sa se joace cu balonul de sticla aruncându-l de la unul la altul, îndepartându-se.
Nimfa vazu totul dar nu putea sa se împotriveasca, simti atâta durere si neputinta, trebuia sa faca ceva caci printul disparuse pentru totdeauna. Timpul trecea si întâlnirea lor parea o imagine îndepartata încremenita undeva între real si ireal, o închipuire, o amintire sau poate o dorinta... fata simti pentru prima data ceva atât de ciudat, îi era atât de dor de el, acea faptura nestiuta cu ochi de neuitat, încât se hotarî sa plece sa-l caute.
Merse cât merse, iesi din Gradina Eteria si vazu în fata ei o întindere de albastru limpede si nesfârsit ca un ocean încremenit... doar luna stralucea din adâncuri si o privea întrebator. Atunci fata cu lacrimi în ochi, spuse:
- Stapâna mea, Luna, te rog ajuta-ma sa-l gasesc pe printul ratacitor. El mi-a marturisit iubirea lui dar acum este închis într-un glob de cristal!
- Draga mea, vad bine ca te-ai îndragostit, dar tu stii ca nu poti avea si iubire si nemurire în acelasi timp, trebuie sa alegi. Îti promit ca îl voi cauta pe print si îl voi elibera dar tu întoarce-te la palatul tau si gândeste-te!
Si asa facu, Nimfa Paradisului era încrezatoare si astepta vesti cu speranta, doar ca acum timpul trecea mult mai greu iar gândurile erau spirale nesfârsite.
În acest timp Luna porni cautarile, vazu Fantomele Focului si le întreba unde este printul. Acestea i-au raspuns:
- Înaltimea ta, Luna, daca tu poruncesti, noi îl aducem imediat dar trebuie sa-ti spunem ca el a fost închis pentru totdeauna în globul de cristal si noi nu mai putem face nimic pentru a-l elibera.
- Nu-i nimic, duceti-l în Poiana Frumoaselor, stiti unde este...
- Da, sti, dar ne este teama caci daca le vom privi pe Frumoase în timp ce danseaza ne vom pierde nemurirea si vom pieri arzând.
- Voi mergeti si lasati-l acolo fara sa ridicati ochii spre ele.
- Bine, asa vom face.
Dupa ce fu aruncat de la unul la altul de acei oameni în-flacari într-o goana nebuna, deodata printul se trezi printre copaci înfloriti scânteietori într-o poiana minunata în care totul era perfect si frumos, florile si fluturii se întreceau în culori iar potecile pareau curcubee stralucitoare. Deodata se vazu înconjurat de niste umbre care se roteau în jurul lui si prindeau încet contur devenind niste fete tinere, îmbujorate cu parul despletit care dansau în hora din ce în ce mai repede. Ele se numeau Frumoasele si zburdalnice pâna la delir, dansau în jurul globului de cristal învârtindu-l atât de repede încât acesta se sparse. În întunericul ametitor el vazu chipul nimfei, ochii ei erau atât de patrunzatori si tristi iar buzele sopteau cuvinte neîntelese. Deodata deschise ochii si vazu luna stralucitoare aproape de el... îsi feri privirea dar aceasta spuse:
- Erai o faptura nemuritoare dar acum esti un biet muritor...
- De ce spui asta?
- Cel ce le priveste pe Frumoase dansând îsi pierde nemurirea sau viata. Întoarce-te în împaratia ta si ai grij a ca timpul ramas sa-ti fie de folos...
Dar printul îi raspunse hotarât:
- Chiar si o clipa alaturi de Nimfa Tristetii înseamna mai mult decât secole de singuratate. Ajuta-ma sa ma întorc la ea, stiu ca ma asteapta.
- Bine, am sa ma tin de cuvânt, vom vedea daca ea are aceleasi sentimente pentru tine. Urca-te pe aceasta stea-cu-coada si te va duce la palatul ei.
- Zbura pe deasupra unor tarâmuri ciudate: pasari de foc, caracatite de lumini, dantelarii din gheata si spirale de cristal, flori uriase plutitoare si multe altele. În cele din urma intra în gradina Eteria si o vazu pe Nimfa Paradisului întinsa pe un pat facut din petale de trandafir iar fluturi¬de-aur îi împleteau parul. Era atât de frumoasa... doar ochii, oglinzi ale gândurilor, aveau blândetea si deznadej dea atâtor secole de singuratate. El o prinse de mâna apoi îi saruta pleoapele grele. Ea tresari si un zâmbet cald îi lumina fata.
- Îmi doresc nespus sa te casatoresti cu mine si sa ne crestem fiii si nepotii cu multa dragoste.
- M-am hotarât sa renunt la nemurire, te voi urma în împaratia ta daca tu vrei asta!
Si asa cei doi au coborât scara pâna în tara zapezilor. Printul si Nimfa au devenit oameni iar urmasii urmasilor lor traiesc si în zilele noastre. Vampirii-de¬zapada au disparut de pe fata pamântului doar o data la 100 de ani se mai naste câte un vampir...
fost odata ca niciodata un palat din gheata singuratic, înconjurat de apa de argint si drumuri de clestar în care se oglindeau norii violeti iar luna colora cu pensula ei, dupa bunul sau plac, diminetile si apusurile... Aici traia Vampirul Zapezilor, un print tânar si chipes: înalt, bine facut, ochii mari întunecati si misteriosi, parul negru, lucios pieptanat pe spate ce scotea în evidenta tenul alb-palid. Straiele împaratesti mostenite de la stramosii lui, erau stralucitoare, brodate cu aur si diamante. Purta o pelerina din matase neagra sub care avea mereu o sticluta cu sânge din butoaiele pastrate în crama palatului.
El a poruncit supusilor sai, vampirii-de-zapada, sa construiasca o scara de gheata. Începura lucrul si se înaltara pâna ajunsera la primul nor. Aici sute de spiridusi lucrau ca albinele în stup pentru a face fulgii de nea.
Printul merse la ei si le ceru sa faca din zapada o printesa care sa-i fie alaturi, sa-l ajute sa conduca tara. În scurt timp spiridusii au facut o fata frumoasa din gheata cu rochia alba si pufoasa asemeni unui crin urias de zapada. Dar printul nu era multumit, el o privea îndelung si nu simtea nimic pentru ea pentru ca avea inima de gheata. El porunci slujitorilor sai sa construiasca mai departe si urca mai sus pe scara, si urca si urca pâna ajunse la un palat de cristal. Stele de culori uimitoare îsi împleteau razele ca niste flori plutitoare de lumini ce se întrepatrund oglindindu-se în zidurile transparente ale palatului. Vampirul Zapezii intra înauntru si vazu multe camere ce pareau nesfârsite, dormitoare cu paturi uriase acoperite cu pânze stralucitoare tesute cu fire toarse din aurul stelelor, covoare pufoase facute din lâna norilor si draperii pictate de luna. Totul era atât de frumos dar nu vazu pe nimeni sa locuiasca acolo. Dupa ce vizita toate încaperile, merse mai departe si în fata lui se întindea gradina Eteria unde la tot pasul se vedeau cascade aburinde de toate culorile, flori stralucitoare catarându¬se pe stâncile sticloase, pasari cu aripi uriase cu pene colorate asemeni unor vesminte împaratesti care se întreceau în triluri uimitoare... toate acestea îl ameteau pe print, imaginile pareau ca dispar si reapar încetosate. Iata ca vazu un râu ce se revarsa cristalin, atât de stralucitor ca parea a fi locul în care se formau stelele, Izvorul Stelelor care marginea lumea vazuta de lumea nevazuta. Deodata zari o fata care îsi spala parul lung, blond în apa de diamante. Vampirul Zapezilor o privi cu atentie... Era învesmântata în voaluri transparente si avea clopotei legati de picioare, mâinile subtiri si albe iar ochii erau plini de lumina albastra si tristete.
- Fata frumoasa, eu sunt Printul Zapezilor, ma bucur sa te întâlnesc, dar cum te cheama?
- Sunt Nimfa Paradisului, sunt nemuritoare în Gradina Eteria... Aici totul e minunat dar de mii de ani sunt singura... Nu stii de cât timp te astept...
- Si eu te caut de secole... În sfârsit, simt ca mi-am gasit jumatatea...
Fata îi întinse mâna ca sa o ajute sa iasa din Izvorul Stelelor dar deodata printul se simti cuprins de un vârtej puternic si vazu ca era înconjurat de Fantomele Focului... Semanau cu oamenii dar ardeau raspândind flacari.
- Cum ai îndraznit sa calci în împaratia noastra? Vei fi pedepsit, vei ramâne pentru totdeauna închis într-un glob de cristal... au spus fantomele apoi au început sa se joace cu balonul de sticla aruncându-l de la unul la altul, îndepartându-se.
Nimfa vazu totul dar nu putea sa se împotriveasca, simti atâta durere si neputinta, trebuia sa faca ceva caci printul disparuse pentru totdeauna. Timpul trecea si întâlnirea lor parea o imagine îndepartata încremenita undeva între real si ireal, o închipuire, o amintire sau poate o dorinta... fata simti pentru prima data ceva atât de ciudat, îi era atât de dor de el, acea faptura nestiuta cu ochi de neuitat, încât se hotarî sa plece sa-l caute.
Merse cât merse, iesi din Gradina Eteria si vazu în fata ei o întindere de albastru limpede si nesfârsit ca un ocean încremenit... doar luna stralucea din adâncuri si o privea întrebator. Atunci fata cu lacrimi în ochi, spuse:
- Stapâna mea, Luna, te rog ajuta-ma sa-l gasesc pe printul ratacitor. El mi-a marturisit iubirea lui dar acum este închis într-un glob de cristal!
- Draga mea, vad bine ca te-ai îndragostit, dar tu stii ca nu poti avea si iubire si nemurire în acelasi timp, trebuie sa alegi. Îti promit ca îl voi cauta pe print si îl voi elibera dar tu întoarce-te la palatul tau si gândeste-te!
Si asa facu, Nimfa Paradisului era încrezatoare si astepta vesti cu speranta, doar ca acum timpul trecea mult mai greu iar gândurile erau spirale nesfârsite.
În acest timp Luna porni cautarile, vazu Fantomele Focului si le întreba unde este printul. Acestea i-au raspuns:
- Înaltimea ta, Luna, daca tu poruncesti, noi îl aducem imediat dar trebuie sa-ti spunem ca el a fost închis pentru totdeauna în globul de cristal si noi nu mai putem face nimic pentru a-l elibera.
- Nu-i nimic, duceti-l în Poiana Frumoaselor, stiti unde este...
- Da, sti, dar ne este teama caci daca le vom privi pe Frumoase în timp ce danseaza ne vom pierde nemurirea si vom pieri arzând.
- Voi mergeti si lasati-l acolo fara sa ridicati ochii spre ele.
- Bine, asa vom face.
Dupa ce fu aruncat de la unul la altul de acei oameni în-flacari într-o goana nebuna, deodata printul se trezi printre copaci înfloriti scânteietori într-o poiana minunata în care totul era perfect si frumos, florile si fluturii se întreceau în culori iar potecile pareau curcubee stralucitoare. Deodata se vazu înconjurat de niste umbre care se roteau în jurul lui si prindeau încet contur devenind niste fete tinere, îmbujorate cu parul despletit care dansau în hora din ce în ce mai repede. Ele se numeau Frumoasele si zburdalnice pâna la delir, dansau în jurul globului de cristal învârtindu-l atât de repede încât acesta se sparse. În întunericul ametitor el vazu chipul nimfei, ochii ei erau atât de patrunzatori si tristi iar buzele sopteau cuvinte neîntelese. Deodata deschise ochii si vazu luna stralucitoare aproape de el... îsi feri privirea dar aceasta spuse:
- Erai o faptura nemuritoare dar acum esti un biet muritor...
- De ce spui asta?
- Cel ce le priveste pe Frumoase dansând îsi pierde nemurirea sau viata. Întoarce-te în împaratia ta si ai grij a ca timpul ramas sa-ti fie de folos...
Dar printul îi raspunse hotarât:
- Chiar si o clipa alaturi de Nimfa Tristetii înseamna mai mult decât secole de singuratate. Ajuta-ma sa ma întorc la ea, stiu ca ma asteapta.
- Bine, am sa ma tin de cuvânt, vom vedea daca
ea are aceleasi sentimente pentru tine. Urca-te pe aceasta stea-cu-coada si te va duce la palatul ei.
- Zbura pe deasupra unor tarâmuri ciudate: pasari de foc, caracatite de lumini, dantelarii din gheata si spirale de cristal, flori uriase plutitoare si multe altele. În cele din urma intra în gradina Eteria si o vazu pe Nimfa Paradisului întinsa pe un pat facut din petale de trandafir iar fluturi¬de-aur îi împleteau parul. Era atât de frumoasa... doar ochii, oglinzi ale gândurilor, aveau blândetea si deznadej dea atâtor secole de singuratate. El o prinse de mâna apoi îi saruta pleoapele grele. Ea tresari si un zâmbet cald îi lumina fata.
- Îmi doresc nespus sa te casatoresti cu mine si sa ne crestem fiii si nepotii cu multa dragoste.
- M-am hotarât sa renunt la nemurire, te voi urma în împaratia ta daca tu vrei asta!
Si asa cei doi au coborât scara pâna în tara zapezilor. Printul si Nimfa au devenit oameni iar urmasii urmasilor lor traiesc si în zilele noastre. Vampirii-de¬zapada au disparut de pe fata pamântului doar o data la 100 de ani se mai naste câte un vampir...