Porto-Franco

Eminescu in artele plastice

Anastasia Dumitru

Rubrica: Eseu  /  Nr. 137/2007

ESEU

Eminescu în artele plastice

În arta, ecourile eminesciene sunt prezente la nivelul plastic al simbolului po¬etic, de cele mai multe ori, fie ele ale unor mari maestri, dar narari, inevitabil superficiale în raport cu "abisul ontologic" al lumilor lui Eminescu.
Lucrarile care ilustreaza opera
poetului, include pe Paciurea pentru ciclul Himerelor ca echivalent al "universului himeric" al lui Eminescu, ciclul deschizând pe trepiedul sculptorului din proiectele sale pentru Monumentul Eminescu
Statuia din fata Ateneului Român al lui Anghel, pornind de la portretul Poetului, ia înfatisarea si dimensiunile unui hiper-con. Statuia a trecut apoi, ca si la Paciurea, prin basoreliefurile alegorice Din viata unui geniu si Moartea poetului. Proiectul de monu¬ment Eminescu al lui Neculai Paduraru reprezinta "sfera" eminesciana, universalitatea din care vine si în care se exprima. În fiinta abisala a artistului patrund ecourile, unde ele vin spre a deveni El, Artistul, care la întâlnirea cu "Luceafarul" poeziei, da Luceafarul artei. Eminescu este si va fi spiritul si la dimensiunile propriului eu. Fara muntii culturii românesti, El însusi - "Vârful Eminescu" nu ar fi existat, fiinta din fiinta muntilor universali si, de aceea, atât de ai nostri.
Opera eminesciana este unica sub raportul relatiei ei cu arta plastica, ridicându-se din "philos sophia", din întelepciune, înaltându-se pe aripile artelor frumoase.
Poemul creste în toate timpurile din acordurile materiei în devenire, procesul eliberând deopotriva spatiu si timp, forma si ritm, sunet, culoare.
La Eminescu, artistul total, deplin, universal, totul era chip, totul e lume, existenta întru fiinta, intuind vrerea fierbinte a eu-lui indo-european, de a se cauta pe sine, de a construi în sine, cautarea sinelui modern, national, nefiind alta decât un profund si supramundan umanism.
Eminescu intra într-o posibila istorie a artelor plastice imposibile, ca arhitect de geniu. Antiteza, perechile contrare, fiecare ION al perechii fiind fie alb, fie negru, de-o parte sau de alta a "baricadei", cât si antiteza om-neom, adevar-minciuna, frumos-urât, se afla în legatura "cheilor de aur", antiteza ia la Eminescu dimensiunea distantei dintre doua galaxii, "baricada" fiind ridicata intergalaxii, omul aducându-i iubirea f ra

margini, neamul-ura, lumea paradisiaca¬fericirea, lumea infernului-nefericirea. Eminescu uraste lumea raului, voieste lumea binelui si din aceasta cauza da frâu liber "gândurilor arhitectonice". Unul din proiectele lui arhitectonice este ca omenirea sa fie ca prisma, una singura, patrunsa de lumina, "o prisma cu mii de culori, un curcubeu cu mii de nuante". (Geniu pustiu). Arhitectul Eminescu proiecteaza lumi si edificii fara precedent atât în lumea reala cât si în cea ideala, pe când lumea conceputa în gândirea lui Platon de a fi ideala este o utopie. Constructia lui Eminescu, însa, "o lume e în lume si în veci tine". Insula lui Euthamasius îsi are justificari si în trecut, si în viitor, e poezie nu utopie. Arhitectura ei la scara geologiei e geometrie în spatiu, simetrie, muzica, o simti "muzica împietrita", a zis Schopenhauer arhitecturii. "Muzica împietrita" frematând de viata - replica albinelor fiind un "stat" aievea, viu si atât de perfect, tangibil pe pamânt si de aceea credibil. Între cele doua lumi opuse - Euthamasius, "Euthamasius sunt eu!", ar fi putut spune Dionis-Eminescu. Geometrie în timp! Imperii stelare si imperii interstelare, sunt lumile cu care Eminescu invadeaza universul pe care le populeaza cu tari si popoare, le ridica cetati si palate si le decoreaza cu râuri argintos înspumate, pe râuri insule având la rândul lor prunduri de argintarii, aventura mintii sale fiind pe masura sufletului sau, viu si fast construita. Eminescu a vazut si exprimat lumea ca lumea, în întregul ei, nu printr-un destin sau altul, ci prin tot. La Eminescu edificarea spiritului uman începe si se încheie cu spiritualul staruind asupra staturii si statuii lui, purtatorul frumosului trebuind sa fie sanatos, echilibrat, frumos. Din aceasta cauza atât aur si argint, marmura si atâtea brate marmoree - de aici "a sculpta", "a zugravi", "a picta" în lexicul clasic eminescian. Cromatia eminesciana este neverosimila abundând, albul, rosul, albastrul, verdele, galbenul.
Construita într-o stralucita demonstratie a legitatii conform careia materia întâlnita devine, opera eminesciana se metamorfozeaza în opera de arta doar în armonie.
Sculptori ca: Gh.D. Anghel, Schmidt - Faur, V.I. Hegel, I. Dimitriu-Bârlad, C. Medrea, I. Mateescu, R. Hette, I. Jalea, N. Ilie, I. Vlasiu, I. Vlad, I. Irimescu, C. Medrea, C. Baraschi, s.a. au încercat faurirea de statui si busturi, raspândite în orasele tarii. Pictori ca: R. Costinescu, A. Sorel, A. Pasca, AI.I. Chilia, S. Luchian, O. Bâncila, C. Ressu si altii au realizat picturi ...

Prof. Anastasia Dumitru

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR