ANIVERSÃRI

Dumitru Pricop – 70
(1943-2007)

...Dumitru Pricop a plecat la locul de vesnica odihna, Poezia sa urca pe cerul artei, duce cuvânt generatiilor viitoare, marturiseste despre munca, gândurile si încordarile poetului, pentru a da la iveala frumusetea graiului românesc. Cei care i-au cunoscut viata si opera depun marturie ca Dumitru Pricop a fost în viata pamânteana un suflet generos, un om care cauta în permanenta, tovarasia, prietenia si dragostea semenilor, fara a urmari vreun câstig, fara a fi abdicat vreodata de la adevar, de la principiile sale umaniste.
Conf.dr. Costica Neagu, alcatuitor si editor al operei Poetului

„Traditionalist cu program, adica unul care si-a convertit înclinatiile structurale, de temperament poetic si de mentalitate si optiune estetica, Dumitru Pricop (n.1934) scrie în cartile sale, o poezie elegiaca, patrunsa de fior htonic, hranita de eresuri, ruguros ordonata prozodic, metaforica si discursiva ( ... ) Poetul, urmându-si în fond vechea ambitie, va da, probabil, traditionalismului sau o dimensiune cu adevarat contemporan.
Laurentiu Ulici, Literatura româna contemporana, Ed. Eminescu, 1995

Mioritica (2)
Scaldatu-m-am întru suspinul meu
pamântul l-am stropit cu ploi amare
dar a ramas în sânge plugul greu
sa are primavara viitoare

pentru taceri sagetile s-ascult
dar nu renunt orice ar fi sa fie
uneltele rabdarii cad calde pe sarut
ca sâmburii pe lutul vestit de poezie.

Mioritica (10)
Chiar daca stiu ca mâine voi trece în icoane
tot mai arunc o masca pe cel silit sa stea
între peretii umezi si vastele coloane
ce sprijina altarul spre trista steaua mea

O, capatul ma arde cu focul frânt, cu locul
în care nimeni nu-i mai mult decât
cel înselat odata cu moartea si norocul
cel cu coroana-n frunte si funie la gât

Dar nu se iarta pofta de-a fi mai mult ca totul
când cei ramasi în urma acelasi gând îl au
si-atunci sau nu mai scuturi de pe picioare glodul
sau te opresti o clipa sa te ajunga, sau...

Mioritica (18)
Tradat? De cine? Fratele sau sora,
Sotie, fii, amante?!... Biet nebun
numai cu tine pleci când vie ora
acelor taine care nu apun...

Mioritica (19)
Cum sus la munte-n sanda
pe untdelemnul desfrânarii pure
n-am spart hotarul dintre Nu si Da
de teama sa nu-mi moara o padure

Si am ramas în Munti: însângerat
nu de gazela amintirii oarbe
si de pacatul care mi s-a dat
si care-n veci fiinta mi-o absoarbe...

Cad în iluzii cu acelasi vers
Ce m-a-nfasat în iarba de acasa
Sa simt si-atunci când viata va fi
Din nume renumita mea mireasa.

Mioritica (24)
Când departe, când aproape
dealul care-o sa ma sape

când senine, când confuze
verbele ce-mi ard pe buze

când adânci, când fara moarte
anii dati ca sa ma poarte

gerul numai – si pacatul
urca unde piere tatal

sarpele strivit în poeme
gândul rezemat de foame

strigatul acolo-n cuie
unde moartea trece suie

când departe, când aproape
când aproape, când departe...

Dincolo de lebede
Eu trebuia sa fiu c-un munte frate
sa-l chem mereu în anii care mor
sa guste lutul meu care se zbate
lasând oriunde cântecul dator

Eu trebuia sa fiu c-un munte frate
parintii coborau din plânsul lui
dar n-am stiut în clopote a-i bate
si-au ratacit prin tara nimanui

Eu trebuia sa fiu c-un munte frate
la fel ca el sparg stelele de cer
la fel port calea robilor în spate
la fel luminii lacrima i-o cer.

Poporul
Poporul e mereu popor!
La fel de prost si înselat
Cum totdeauna s-a aflat
Pe drumul catre viitor.

El n-are timp de stat în stat
Cioplit asa ca din topor
Ramâne bulgare de-ogor
Hulit, trudit, însângerat...

Unii îl vor, altii nu-l vor!
Imperiul lui e tot un sat
de lut cu sânge-amestecat
sub lungul Timpului izvor

Asa cum e, e România
Hristos umil tesându-si ia!

Vrancea
Rasturnat sub o cumpana
Zeul amurgului.
Fetele brazilor torc stele,
Iubitii lor aduc dorul în munti,
Undele izvoarelor scalda sufletul,
Fecioarele torc stele
Numai sânii, muguri în cer,
Raspund din
Atâtea oceane de patimi.