Porto-Franco

Leonida Lari

Rubrica: Sibila  /  Nr. 137/2007

SIBILA

- lui EMINESCU -

(Fragment IV)
un poem de Leonida LARI

IV

Întâiul gând pe care l-a avut
A fost sa zboare undeva departe,
Dar unde? Când întregul ei trecut
Se cuprindea-ntr-o dragoste si-o moarte.

Nu pricepea-ntâmplarea si era,
Precum un prunc, golit de amintire,
Si lânga trupul lui înca statea,
Si-i mângâia obrazul în nestire.

Dar zorii, ce prin geam s-au strecurat,
I-au readus necunoscutu-n fata
Si ea, ca dintr-un somn s-a ridicat,
Ca sa primeasca-aceasta noua viata.

Si mai privi o data chipul drag,
Si cântari ceva câteva clipe,
Apoi, când vru sa treaca peste prag,
Se poticni de propriile-aripe.

Unde s-o ia? Nu seamana cu ei,
Aripile sunt semne tradatoare,
Si-atunci, irepetabilei femei,
I se paru ca zboru-i o salvare.

Îsi încorda aripile cu greu,
Nu mai era, precum a fost - usoara,
Atât se îndesise trupul sau,
Ca aducea cu-o-nsufletita ceara.

Dar o mai asculta. Si-ncetinel,
Prinse-a taia vazduhul si, agale,
Iesi peste orasul, unde el
Plati din plin sublimul starii sale.

Ci, îngrelata, ea cam jos zbura,
Zdrelindu-se de ziduri si de ramuri
Si, în efortul ei, nu observa
Mirate fete alicind la geamuri.

Voia sa iasa-n liber câmp. Simtea:
N-o mai asculta trupul.
Tot mai dura Jelatinoasa-i masa se facea,
De-acu aproape-i se usca în gura.

Vâsli din ce în ce mai greu, saltând
Mai jos, si tot mai jos, si, deodata,
Stârci-n vazduh, de parca ezitând,
Apoi cazu în ierbi ca sagetata.

...Cât timp s-a scurs? - O ora, poate trei,
Dar s-a trezit aproape-n faptul serii
Si apa a baut din ochii sai - Plângea.
Plângea din cauza durerii.

Avea dureri cumplite, cu ecou
În umeri. Parca o zmulgea c-un cleste
Si se parea ca trupul ei cel nou
Aripilor ei vechi se-mpotriveste.

"Nu pot zbura, nu pot nici pe pamânt
Sa stau", - si-a zis, - "Aripile-s de vina.
Dar poate sa le-ascund sub un vesmânt
Mai lung, cine va sti din ce pricina?..."

Se ridica, în jur cata zorit
Sa n-o zareasca cineva, dar nime
Nu se vedea - doar câmp, pe culme-un schit
Cu turnul albastrind în înaltime.

Porni spre schit cu pasi împleticiti
Si maturând cu-aripile cararea,
Din nourii pe bolta risipiti
Luna, iesind, umpluse toata zarea.

Salbatice miresme frematând
De cimbru, sânziene, romanita
Învaluira suflu-i dormitând
Si ea, pe sine, se vazu fetita.

Cum alerga la fel pe-un câmp de flori,
Cum razele-i serveau drept calauze
Si cum, în dependenta de culori,
Gândul citea ca celelalte muze.

Cum peste-o vreme darul de-a vedea
La departari primi, cum într-o seara,
Pe când solara pajiste privea,
Ea l-a vazut pe el întâia oara...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR