POETI DUNARENI

LILIANA SPĂTARU

Eul Indris
O, coborând în tine
în eul tău neptunic și fragil
ca-n ultima silabă, uitată pe clavir
te vei încrucișa cu timpul
mecenă fără seamăn
în poezia lumii, fără să-nțelegi
că-n strigătul de spaimă, din cerul iubirii
nimeni, niciodată, nu ști-va ce-nsemni!

Rondel
Eu, încă nu m-am iertat de iubire
Și nici de toamnă cu semne rebele
Nirvana, veche revenire
Din umbre de stele
Prinde clipa mea de fericire
Între atâtea lumi paralele.
Eu, nici nu m-am iertat de iubire
Și nici de toamna cu semne rebele,
Căci viața asta-mântuire.
îmi numără toamnele și-mi cere
Răspuns dincolo de fire,
Dincolo de stele
Eu, nu m-am iertat în iubire.

Sonet
Iubește-mă cu bunătate, cheamă
Poemul ruginiu cu fața lină,
Nu-l destrăma din vamă peste vamă
Căci într-o zi, poate-mi va fi lumină...
Va fi o cupă pentru fiecare
În tulburata clipă fără vină
Fantastica de moarte nescăpare
Pentru de dincolo rouă senină
Asta știu. Și mai știu că-ți voi cere
Din meditații, sacre înțelesuri
A tot ce mi-a pricinuit durere
Tot răsfoind prin viața mea cu sensuri
Sonetu-acesta te va urmări mereu
Frumoasă toamnă a sufletului meu!

Terține
Aș rosti în ritmuri cadențate
Și-aș purta blazonul unei crizanteme
Amiaza unei poezii aristocrate
De-ar fi pe drum nesfârșit să-mi cheme
toamna, s-alung tristețea din case
Tăceri sugrumate de vreme...
În Duminici lungi de mătase
Să-ntorc bucuria, să nu privesc înapoi
La cele neschimbate, rămase
În cuvinte, cu umerii goi
Să port aș vrea, cu existența,
Romanța-ntregirii din noi.