Eul Indris
O, coborând în tine
în eul tãu neptunic ºi fragil
ca-n ultima silabã, uitatã pe clavir
te vei încruciºa cu timpul
mecenã fãrã seamãn
în poezia lumii, fãrã sã-nþelegi
cã-n strigãtul de spaimã, din cerul iubirii
nimeni, niciodatã, nu ºti-va ce-nsemni!
Rondel
Eu, încã nu m-am iertat de iubire
ªi nici de toamnã cu semne rebele
Nirvana, veche revenire
Din umbre de stele
Prinde clipa mea de fericire
Între atâtea lumi paralele.
Eu, nici nu m-am iertat de iubire
ªi nici de toamna cu semne rebele,
Cãci viaþa asta-mântuire.
îmi numãrã toamnele ºi-mi cere
Rãspuns dincolo de fire,
Dincolo de stele
Eu, nu m-am iertat în iubire.
Sonet
Iubeºte-mã cu bunãtate, cheamã
Poemul ruginiu cu faþa linã,
Nu-l destrãma din vamã peste vamã
Cãci într-o zi, poate-mi va fi luminã...
Va fi o cupã pentru fiecare
În tulburata clipã fãrã vinã
Fantastica de moarte nescãpare
Pentru de dincolo rouã seninã
Asta ºtiu. ªi mai ºtiu cã-þi voi cere
Din meditaþii, sacre înþelesuri
A tot ce mi-a pricinuit durere
Tot rãsfoind prin viaþa mea cu sensuri
Sonetu-acesta te va urmãri mereu
Frumoasã toamnã a sufletului meu!
Terþine
Aº rosti în ritmuri cadenþate
ªi-aº purta blazonul unei crizanteme
Amiaza unei poezii aristocrate
De-ar fi pe drum nesfârºit sã-mi cheme
toamna, s-alung tristeþea din case
Tãceri sugrumate de vreme...
În Duminici lungi de mãtase
Sã-ntorc bucuria, sã nu privesc înapoi
La cele neschimbate, rãmase
În cuvinte, cu umerii goi
Sã port aº vrea, cu existenþa,
Romanþa-ntregirii din noi.
