POEM CELEST
-12-
În vechile cetãþi se vând
oase de viespi
cercei de amurg pãstraþi
în fiole de rouã
condeie demodate pâlpâind
în sãruturi fragile
incunabule imprimate pe
sâni cu aromã de piersici
cei ce încã vor trãi
vor bea din palma Lui
Dumnezeu licoarea divinã
stoarsã din poame ruginite
pe crengi
cei ce vor pleca vor lua
cu ei sentimentele unei
duminici bolnave
vor cuprinde în necuprins
ultimul fulger uitat pe cervom
sorbi cu ochii orbilor
duhul rãnit din invizibila matcã
din mirabilul strop
în cetãþile vechifãinã
de grâu
fire de pãianjeni
îndelungi renunþãri
portrete roase de molii
înverºunându-se în
mucegaiuri ostile,
arme uscate
foºnele cântând imperturbabil
somnul de vecipagini
îngãlbenite
vând înþelepciuni
unor copiºti înrãmaþi.
-13-
Pretutindeni sunt adversarii
privirii, cei deghizaþi în fantome
cei cu privirea încãrcatã
de gheaþã
privire ce ascunde
îndãrãtul ei neputinþa
sfârºitul iubirilor sincere
lumânãrile palide
sortite stingerii
ne despãrþim de intenþia
morþii cu privirea pavãzãrespingem
veºtile frigului
pentru a nu lãsa privirii
sentimentul de spaimã
urma sãlbaticã
din visul strãin
-14-
viaþa este o pauzã înaintea
plecãrii, înainte ca privirea
sã-ºi piardã privilegiul
de a pãtrunde pânã dincolo
de privirea în sineviaþa
în cerc
viaþa în turbion
o iubire mai scurtã
decât secunda
mai nevinovatã
decât dorinþa
mai vinovatã
decât vina
mai sãracã
decât durerea
mai bogatã
decât spiritul – privire
speriatã de ceea ce nu
poate fi vãzut, în nevãzutul
ce stãruie îndãrãtul
temerilor, îndãrãtul semnelor
nebãnuite unde întrebãrile
se aruncã în gol
spre a fi salvate
de urmãtoarea renaºtere
