INVITATII PORTO-FRANCO

Ioan Suciu
(Brașov)

Corăbii nenumite
Păcile Mării
nu vor cunoaște
aripi departe
către ecouri.
Alte, reci valuri
înțelegându-și
propriul cântec,
ne vor tăcea...

Dintr-un neunde
rupt de-ntuneric
vedea-vor timpii
Astrului cert.
O, câte vâsle
și câte pânze
mai știu să-aștepte
zări pe catrg!

Temă concavă
Pentru că venea lumină
deformând întunecimea,
pentru că-nțelesul nu e
nici în veac de înțeles,
Ne-am luat cu de la noi
- Da! -
putere(a) să mai spunem
cât era de înțeleaptă
RANA, dincolo de timp:
Nici nu se zărea spre xcei ce
lunecau pe ipoteze.
Doar, tăcerea unor aspre
ploi ne mai urca în vis
Și din ce în ce mai multă
miere lise aduna în
preatârziul unei clipe
ce le-a fost, altora chip.

Vitraliu
- Poarta de Nord -
Pe Strada Argintarilor, în sus,
S-au fost văzut burgmeisterii și juzii
Ducându-se la sfat, (să pună gâzii
Să biciuiască pe-unul ne-supus!)

Pe talgerul luminii, spre apus,
Se-așează timp și-un maldăr de gerunzii,
Să-l tragă-n jos cât vremea un refuz li-i
Prea multor ne-mpăcări ce nu-s de spus.
/Strigați din Turn: O mie de iluzii
La Poarta dinspre Nord s-au tot adus!.../

Antonpannescă
Zeii noptoși ai pădurii te uită
- pentru cât timp nu știi -
în steaua lor mută.
Te-ademenesc doar cu stări
incolore și aspre
pe durute cărări.
Câte uimiri adumbresc în tipare?
Te mai așteaptă? Te mai rostesc?
Dar tu?
Te-nvoiești preaplăcării, firesc, -
ori nu mai știi ce lumină te doare?

Odaliscă
Lumina se întâmplase
între zbor și între timp,
fără dor și fără oase
ca un paște, ca un ghimp.
Tu erai numai idee.
Îmi lăsase-și mie tot
de pe când mi-ai fost femeie
și azi să te-ncred nu pot.
Irealele portale
prin care-am fi vrut, cândva,
să mai trecem, purtau zale
și lumina se-nchidea
Între nopți și între arderi
Cărora le-am fost, noi, trup...