CRONICA LITERARA

Alte memorii ale cântãreþului Femios

Se vede bine cã pretextul homeric al cântãreþului Femios se dovedeºte prolific ºi promiþãtor pentru poetul Sterian Vicol de vreme ce, iatã, readuce în vitrina noutãþilor literare o nouã ºi migdalizatã versiune memorialisticã rememorând alte întâmplãri dintr-un timp marcat de euforii juvenile. Cu acest al doilea volum, autorul repune pretextul Femios în condiþia originarã, aºa cum i-o consacrase orbul din vechea Eladã, cea de poet la curtea lui Odiseu, ºi de rapsod al peþitorilor Penelopei. De unde în primul volum adoptase o condiþie epicã ºi-ºi rememora întâmpinãrile devenirii sale ca om, în acest din urmã volum reface traseul cântãreþului homeric ºi imaginea iniþialã, cea de poet ºi de rapsod la devãlmãºiile erosului. Ipostaza de peþitor, Terian, personajul principal al Memoriilor, alteregoul autorului a cultivat-o din totdeauna, totdeauna a adulmecat urmele copitei de cãprioarã, aºa cã alcãtuirea acestui volum, n-a mai trebuit sã improvizeze alte oraþii, precum eroul lui Homer, ci doar sã scotoceascã prin propriile sertare ºi sã scoatã la ivealã Al doilea volum al Memoriei lui Femios (Editura Timpul, Iaºi, 2012) continuã Râpa Zbancului ºi Jurnalul lui Terian din primul volum, doar cã, pentru alcãtuirea lui nu se mai face apel la memorie, ca facultate subiectivã, ci la memoria sertarelor de unde extrage poezii ºi pagini de prozã inedite, consemnate în timp ºi uitate prin dosare îngãlbenite Ce gãseºte autorul în aceste dosare prãfuite? Cel mai adesea poezii, atât de multe poezii cã le grupreazã în câteva florilegii distincte, Scrisul ºi cenuºa, Râpa Zbancului, Jet de maci, Toba, dar ºi ªase poeme în englezã, sau Cinci epistole cãtre cinci artiºti italieni ºi un Jurnal regãsit, þinut cu ocazia unei cãlãtorii în Veneþia. Ultimile pagini, peste cincizeci, sunt consacrate cronicilor literare adunate în timp ºi semnate de nume importante ale criticii noastre literare precum Laurenþiu Ulici, Mihai Cimpoi, Liviu Grãsoiu, Ana Dobre, Constantin Trandafir ºi încã mulþi-alþii - cronici sobre, analitice ºi riguroase rezultate din lectura atentã a scrierilor sale, dar ºi din propensia unor calde simþãminte amicale, glazurate, marcate de nobleþea prieteniei. Cãci dincolo de orice consideraþii ocazionale, ce se pot face pe marginea cãrþilor lui Sterian Vicol, floarea prieteniei a fost cultivatã constant ºi cu toatã ardoarea. Multe din poeziile incluse în acest volum au adrese exacte, sunt dedicate unor confraþi, cu care s-a aflat totdeauna în relaþii perfecte ºi neerodabile. S-a bucurat de prietenia lor ºi el, la rându-i, i-a nemurit în versuri înfiorate, izvorâte dintro sinceritate mandolinarã, genuinã ºi inalterabilã. Versurile închinate lui Ioan Liviu Stoiciu (Floarea-soarelui sau Tãierea pâinii pe fruntea lui Ion), preotului-poet Ioan Pintea (Pãdurea Fiadului), lui Geo Dumitrescu (Scrisul ºi cenuºa), Valeriu Stancu ( Trandafirul care-a fost sãlbatic), Cassian Maria Spiridon (Anti-cariat), Liviu Grãsoiu (Bobul de nisip), Radu Cârneci (Fila de carte), Ana Blandiana (Aproapele meu), Ana Dobre (Involburând nisipul), Liviu Apetroaie (Râpa Zbancului), Vasile Spiridon (N-am fost), George Vulturescu (Poetul), Constantin Dram (Catrene), Cristian Livescu (Scândura de mãr), Cezar Ivãnescu (Fericit cel care), Nicolae Turtureanu (Când vorbeam), reface, într-un fel, galeria celor ce nervurizeazã literatura noastrã contemporanã. Ceea ce surprinde în aceste versuri cu adresã, mici epistole expediate pe adresa celor apropiaþi, prietenii de drum lung, trecute prin multe încercãri rapsodice, mulþi dintre ei – Dumitru Pricop, Cezar Ivãnescu, Ion Flora, Laurenþiul Ulici, Ion Panait – mutaþi definitiv din aceastã lume, ceea ce ademeneºte, spun, în aceste dedicaþii lirice, este grãuntele de esenþã care întruchipeazã un univers poetic, aºa cum antropologul reconstituie dintr-o urmã de copitã înfãþiºarea unei fiinþe preistorice. De regulã, linia portretisticã este epuratã de detalii prisoselnice ºi restrânsã la ceea ce este fundamental în activele celui omagiat. Volumul este, dac-ar fi sã gãsim un cadru de cuprindere mai oportun, o carte cu prieteni, un omagiu adus celor logodiþi cu veºnicia. Numele lui Laurenþiu Ulici, bunãoarã, este legat de imaginea corãbiei-icoanã, criticul fiind cel care i-a comentat lui Sterian Vicol unul din primele sale florilegii, Corabia seminþei, iar Dumitru Pricop este chiar bandajul literei nescrise/ din silaba de plâns aiurind memoria/ unui prieten plecat demult (Scorbura).
Orice s-ar spune, substitutul lui Femios ºtie drumul cãtre chintesenþã, ºtie sã-ºi despovãreze versul de ceea ce este aleatoriu ºi sã plonjeze în esenþial, în ceea ce asigurã dãinuirea în timp ºi peste timp a unui poet. Cine mai poate desprinde imaginea lui Ioan Liviu Stoiciu de motivul cantonului doi patru opt unde flutura o bluzã albastrã/ copilãria Poetului îmbrãcând sunetul de clopot al liniei ferate? Cine mai poate separa numele lui Ion Panait de momentul intrãrii lui triumfale în altarele poeziei, strãjuit la vremea aceea de agerimea ochiului deschis înspre absolut de jitarul Mihu Dragomir consacrându-l ca rege ºi rob tuturor la Amin / El firul de praf, sau numele lui Lucian Vasiliu de legãturile sale trainice cu Tecuciul ºi cu verile tãrâmului conãcheºtean? Insist. Sterian Vicol cautã esenþa aºa cum cãutãtorii de aur rãscolesc tone de steril pentru a detaºa grãuntele de metal nobil. Se spune despre scriitori cã au ceva din însuºirile regelui Midas. Nu transformã în aur, dar transformã în literaturã tot ceea ce ating. Aserþiunea o gãsim confirmatã ºi de Sterian Vicol; cele cinci scrisori adresate unor artiºti italieni – Claudia Feraresi, Cesare Botto, Livio Politano, Vicenzo d’Azzo ºi Gio Ferri - pe care i-a vizitat în atelierele lor din peninsulã sunt tot atâtea bijuterii epistolare, ceea ce justificã prezenþa lor în aceastã alcãtuire memorialisticã ºi livrescã. Privind lucrãrile tale, îi scria lui Cesare Botto, auzeam cum dincolo de atelier, tufele de liliac legãnau lumea în muzica albinelor aurite de soarele de mai, lui Gio Ferri îi proorocea cã nu poate picta pânzele care puteau fi pânze de corabile, dacã nu ascultai Cântecul lui Femios cel ce o privea pe Penelopa cum þese chiar timpul în pânza-i de mãtase, iar lui Vicenzo d’Azzo îi scria cã exilatul Ovidiu de Tomis îl cheamã cu prietenie sã facã schimb de curcubee. Din succintul sãu Cuvânt lãmuritor aflãm cã acest volum este puntea liricã înspre a treia Carte (poezieprozã) ce va rotunji etapa de maturitate din biografia ºi opera unui ºaptezecist, care putea fi optzecist, modernist, postmodernist etc. Aºteptãm cu înfrigurare ºi aceastã promisã ispravã cãrturãreascã pentru împlinirea unui proiect ºi credem cã trilogia în întregul ei va avea o importanþã considerabilã în ansamblul bio-bibliografiei autorului.

(Memoria lui Femios, vol.I, a primit Premiul pentru prozã pe 2011 al USR-Filiala Iaºi)