Porto-Franco

La rascruce

Mircea Mihai

Rubrica: Pagini dunarene  /  Nr. 137/2007

PAGINI DUNARENE

LA RASCRUCE
de Mircea Mihai

Ignatul acela a fost de doua ori însângerat, îsi spune adeseori Nucu Vamesu. Sângele godacilor se amestecase cu cel al lupilor tineri. Acestia evadasera în masa din padurea cenusie a blocurilor în lumina strazilor, împinsi poate si de foame, dar mai
cu seama de chinul continuu ca libertatea nu-i pentru ei decât o fata morgana. Cei care au tot crezut ca domnia comunismului, cu masca sa de fals crestinism, va fi eterna, au reactionat violent. Braconierii de iluzii, de idealuri si constiinte, stipendiati gras de sistem, simtind ca le fuge pamântul de sub picioare, au contraatacat violent. Vietile tinere au fost secerate de latraturile ca de catele în calduri ale carabinelor ascunse în ghene, pe acoperisuri, în locuinte de serviciu, unde nici nu-ti puteai închipui.
Pâna la urma, îngroziti ca valul mâniei devine devastator, alimentat si de nesabuinta lor, au cedat, s-au retras în cotloane, însa capitularea n-a fost definitiva, stiau înca de pe atunci ca vor reveni cu metode mult mai rafinate, cu inginerii de tot soiul. Dupa ce piepturile lupilor tineri au deschis pârtie, la banchetul biruintei s-au instalat sacalii. Dovada ca si acum, dupa ani buni, libertatea are mai multe viteze, dreptatea mai multe fete, iar gogoseria a devenit sport national, antrenorii reactualizând manualele in care i-au silabisit legile de baza.
Cu flerul sau natural de a mirosi imediat din ce directie se poate ivi o pleasca, Vasile Câmpu n-a stat prea mult pe gânduri. Si-a racolat imediat ciracii în gasca lui de soc, pentru ca, nu-i asa, lucrul în echipa este mai productiv, îti da îndoita credibilitate. I s-a alaturat fara fasoane Covrig. Acesta, pescar împatimit, era cunoscut ca un cal breaz între colegi pentru abilitatea de a obtine zile libere în care sa hoinareasca prin smârcuri si balti. În câtiva ani îi murisera vreo patru bunici materne, trei paterne, iar pentru evitarea monotoniei îngropase si câteva soacre si cam un plu¬ton de socri.

Urmatorul pe lista era maistrul Harbuz, zis si Misu Naveta. El avea o slabiciune aparte pentru navetisti, le era ca un tata, ce-i drept un parinte oarecum hârciog, de la fiecare agonisea câte ceva. Le facea si vizite acasa, însa nu pentru a tine sedinte cu parintii, ci pentru a le cântari mai bine si la fata locului talentele lor de gospodari. Descinderile si le programa în preajma sarbatorilor crestine sau ateiste, nu avea cine stie ce prejudecati. Pleca de acolo cu portbagajul burdusit, o roata-doua de cas, un miel, o jumatate de porc, nu refuza nici oaia, la pastrama îsi pierdea mirosul spe¬cific si neaparat doua-trei bidoane cu vin de butuc, daca era si de soi cu atât mai bine. Intre sarbatori se umerea navetistul, pe tren sau pe rata, dupa destinatie: un sac cu fasole, alteori cu cartofi, o putinica cu brânza, functie de resurse si posibilitati.
Serghei Prunaverde dezertase din zetarie, reclamase o atrofiere progresiva a articulatiilor degetelor de la mâna dreapta. Cum era o boala cam boiereasca, dupa controale si tratamente, doctorii i-au dat dreptate, desi nu-si explicau nicicum instalarea maladiei la o vârsta asa de tânara si numai la una dintre mâini. Serghei mai avea un as în mâneca, platfusul evident nu-l putea recomanda pentru munca în picioare. A fost transferat la centrala termica a fabricii. Se plângea ca-i greu si aici dar se sacrifica. Cinci luni pe an se chinuia dormind toate noptile pe un pat improvizat lânga unul din cazane, în celelalte sapte o tinea tot în libere si recuperari, era vazut doar în zilele de leafa. Ca sa nu faca discriminare de sexe, Vasile Câmpu s-a orientat si catre Fineta Gorea. Frumusica foc si având pe vino-ncoace, însa talentele ei de baza erau cele muzicale: era o gurista cu voce si timbru placut. Formatia de amatori a fabricii câstigase multe trofee la concursurile pe ramura. Pentru a-i fi ocrotita vocea inventasera un post de ajutoare la casierie. Nici nu era pretentioasa, avea o singura hachita, la banca nu se deplasa decât cu masina directorului.
Cu toata echipa-n par, Vasile s-a prezentat la judeteana. Aici... surpriza, altii mai harnici le-o luasera înainte. Era cam vraiste peste tot: carti, acte, documente, portrete de care te împiedicai la tot pasul. Oameni grabiti se foiau de colo-colo, clipele istorice la care erau partasi îi tineau în priza desi unii nu dormisera de doua nopti. Se formase deja un comitet sau front revolutionar, aici se hotara soarta orasului si a judetului. Nu prea se cunosteau între ei, asa ca lui Vasile i-a luat ceva timp pâna sa-1 dibuiasca pe sef. Intuitia nu l-a tradat, acesta se instalase in biroul mare cât un hangar...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR